„DoSocial” un nou proiect prin care se vor înființa 34 de întreprinderi sociale care vor crea 136 de locuri de munca durabile

Asociația „Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România” anunță lansarea proiectului „DoSocial”, o inițiativă esențială pentru viitorul economiei sociale în regiunile mai puțin dezvoltate ale țării.

Obiectivul general al proiectului „DoSocial” – ID 309000, ce va fi implementat în perioada 01.08.2024 – 31.10.2026, este încurajarea economiei sociale prin sprijinirea înființării de întreprinderi sociale în mediul urban din regiunile mai puțin dezvoltate (Sud Muntenia, Sud-Est, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Centru și Sud-Vest). Scopul final este integrarea pe piața muncii a persoanelor  care se regăsesc în una din următoarele categorii: persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, şomeri, persoane din grupuri dezavantajate pe piaţa muncii, persoane inactive.

Acest proiect, finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, Axa Prioritară 4: Antreprenoriat și economie socială, este o oportunitate unică de a sprijini înființarea de întreprinderi sociale și de a transforma viețile celor care se află în căutarea unui loc de muncă. 

„Economia socială reprezintă cheia pentru combaterea sărăciei și dezvoltarea comunităților locale. Proiectul DoSocial vine ca un răspuns necesar la provocările economice actuale, oferind soluții concrete pentru reducerea disparităților sociale și crearea de locuri de muncă durabile.” – a declarat Alina Tapai, manager de proiect.

Impactul economic și social al proiectului „DoSocial”

Proiectul „DoSocial” răspunde unei nevoi urgente la nivel național și european: reducerea decalajelor economice și sociale dintre regiunile României și între statele membre ale UE. În acest context, economia socială devine un pilon crucial pentru oferirea de oportunități celor mai vulnerabili membri ai comunității.

Rezultatele și beneficiile anticipate:

  • Crearea de locuri de muncă durabile: prin înființarea a 34 de întreprinderi sociale în regiunile mai puțin dezvoltate, se vor crea minimum 136 de locuri de muncă. Aceste locuri de muncă vor fi menținute cel puțin pe durata implementării proiectului și minim 13 luni ulterior finalizării acestuia.
  • Dezvoltarea comunităților locale: întreprinderile sociale vor acționa în scop social, contribuind la dezvoltarea comunităților locale, implicând grupurile vulnerabile în activități economice și sociale. Acestea vor reinvesti minim 90% din profit în scopuri sociale și în rezerva statutară.
  • Formare și consiliere în antreprenoriatul social: un număr de 132 de persoane vor beneficia de cursuri de formare profesională acreditate, primind o subvenție de 900 lei și un certificat recunoscut de MMSS. Cele 34 de persoane selectate pentru ajutorul de minimis vor primi, de asemenea, servicii de consiliere și mentorat.
  • Promovarea economiei sociale la nivel național: Proiectul își propune să informeze un public de peste 100.000 de persoane despre avantajele economiei sociale, contribuind astfel la promovarea activităților independente și a antreprenoriatului social.

Un pas spre viitor: Barometrul antreprenoriatului social

Un aspect esențial al proiectului este „Barometrul antreprenoriatului social”, o analiză detaliată care, alături de parteneriatele create, va ajuta la consolidarea economiei sociale atât la nivel regional, cât și național. Acest studiu va oferi date și perspective vitale pentru dezvoltarea viitoare a sectorului.

„DoSocial” nu este doar un proiect de finanțare, ci o mișcare națională pentru un viitor mai echitabil și mai prosper pentru toți. Prin sprijinirea celor care au dificultăți în găsirea unui loc de muncă, cum ar fi tinerii, șomerii pe termen lung și persoanele cu handicap, proiectul contribuie la crearea unei economii mai incluzive și mai reziliente.

Proiectul este derulat în parteneriat cu fonduri-structurale.ro (Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare DCG SRL) şi are o valoare totală de 14.891.181,35 lei, din care 12.581.496,02 lei reprezintă contribuţia FSE+.

Persoanele care se încadrează în condițiile proiectului și care doresc să se înscrie o pot face pănă la data de  31octombrie 2024 pe website-ul proiectului – https://dosocial.ptir.ro, unde pot găsi informații detaliate legate de proiect și eligibilitate.

Depre PTIR

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) este singura organizație patronală care reprezintă, la nivel național și european, interesele tinerilor întreprinzători români cu vârste între 18 și 40 de ani.

Misiunea PTIR este de a susține și promova interesele tinerilor întreprinzători din România, oferindu-le sprijin pentru dezvoltarea competențelor manageriale, crearea unui mediu de afaceri favorabil și îmbunătățirea legislației. Ca organizație apolitică și independentă, PTIR contribuie la dezvoltarea afacerilor tinerilor prin parteneriate cu autoritățile publice și oferirea de programe de formare profesională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

5 victime, dintre care doi adolescenți, în urma unui accident la ieșire din Mediaș

Polițiștii rutieri au intervenit azi, de urgență, puțin înainte...

Veste mare, în Vinerea Mare, de la Brukenthal!

Absolut onorant: Patru piese din patrimoniul Muzeului Național Brukenthal...

Vrâncean îmbibat în alcool, autorul unui accident în Sibiu

La data de 08 aprilie, a.c., în jurul orei...

Investiții verzi în educație: Grădinițele nr. 7 și nr. 22 din Sibiu intră în reabilitare energetică

Primăria Municipiului Sibiu continuă strategia de modernizare a infrastructurii...

Alte articole

Tălmăcean ajuns la majorat dar și… DUPĂ GRATII, cu mandat european de arestare

La data de 7 aprilie a.c., polițiștii din cadrul...

START VOT: Județul Sibiu are 11 destinații finaliste din cele 11 categorii în competiția DESTINAȚIA ANULUI

Cu 11 destinații finaliste din cele 11 categorii, arătăm...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Modernizarea României prin integrare și convergență

„România a avansat semnificativ în procesul de aliniere la...

ASTRA înTINE(r)este: O șansă pentru tinerii scriitori la aniversarea a 165 de ani de istorie culturală

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu marchează un moment istoric printr-o...

Paște cu premii și program special la Promenada Sibiu: Iepurași de ciocolată și cadouri pentru vizitatori

Spiritul sărbătorilor de primăvară cuprinde Promenada Sibiu. Centrul comercial...

Din aceeași categorie

Categorii populare