Două săptămâni până la startul celui mai dificil raliu hard enduro din lume

Red Bull Romaniacs 2014 debutează pe 13 iulie când riderii vor ajunge la Sibiu pentru prima zi de verificări administrative și tehnice. Prologul, show-ul din centrul orașului care stabilește ordinea de start pentru prima zi din munți, este programat pe 15 iulie începând cu ora 17:30. 350 de rideri din întreaga lume vor încerca să își depășească limitele pe traseele din Carpați urmând ca pe 19 iulie să aflăm câștigătorii celei de a 11-a ediții a raliului.

După cum au evoluat riderii din etalonul mondial în primele luni ale anului și după declarațiile celor mai tineri dintre ei se pare că în acest an vom avea o luptă extrem de strânsă pentru câștigarea clasei Gold. Graham Jarvis, câștigătorul din 2013 și omul record de la Red Bull Romaniacs (are în total patru titluri), este determinat să își apere titlul în fața mult mai tinerilor Jonny Walker și Alfredo Gomez. Walker a pierdut podiumul anul trecut după ce în 2012, la prima participare s-a clasat pe locul trei, și declară că a căpătat suficientă experiență și s-a antrenat mult pentru ca în acest an să își atingă obiectivul. Dacă britanicul de la KTM va izbuti să fie cel mai rapid la finalul celor patru zile în munți atunci, Walker, la cei 23 de ani, va deveni cel mai tânăr câștigător al Red Bull Romaniacs. Alfredo Gomez este coechipierul lui Graham Jarvis la Husqvarna, iar cu doar o cursă de enduro extrem câștigată până acum speră să arate că s-a transformat dintr-un rider de trial într-unul de enduro extrem câștigând Red Bull Romaniacs. Spaniolul a debutat anul trecut în cel mai dificil raliu hard enduro din lume și a izbutit să termine pe locul doi, chiar dacă se afla la prima sa cursă unde trebuia să navigheze după GPS. În plus, Andreas Lettenbichler câștigătorul din 2009 va veni pentru prima dată la Sibiu în postura de pilot oficial KTM. Până în 2014, în cariera sa din hard enduro, riderul german nu a fost pilot oficial al unei echipe de uzină și este hotărât să dea tot ce poate pentru a-și îmbunătăți locul patru de anul trecut. În plus, acum are toate ingredientele pentru a recâștiga raliul. Chris Birch vine în Europa special pentru Red Bull Romaniacs dorindu-și să revină pe podium în cursa pe care a caștigat-o în 2010. Neozeelandezul a lipsit anul acesta de la cursele de enduro extrem de pe bătrânul continent, însă nu avea cum să nu își treacă în calendar cursa care i-a adus recunoașterea internațională.

Sudafricanii Wade Young și Altus de Wet pot rezerva și ei surprize în ceea ce privește top cinciul. În 2013, când avea doar 17 ani, Young a devenit cel mai tânăr rider care izbutește să termine în top 10 clasa Pro (transformată din 2014 în clasa Gold) a Red Bull Romaniacs.

Emanuel Gyenes și Ervin Kovacs sunt cei doi rideri români înscriși la clasa Gold. Mani are până în prezent patru clasări pe podium două victorii la clasa Expert Team și două locuri doi la clasa Expert Single. După ce în 2013 a concurat la clasa Expert Single, anul acesta a decis să revină pe cel mai dificil traseu din raliu, deși recunoaște că focusul său la antrenamente este pus pe rally-raid și nu pe enduro extrem. Ervin Kovacs va revenii în raliu după ce în 2013 a lipsit din pricina unei accidentări la mâină și speră să reediteze clasarea în top 10.

Red Bull Romaniacs 2014, o cursă în familie

De-a lungul timpului am văzut la start câteva familii, însă în 2014 este pentru prima dată când în raliu concurează o fică alături de tatăl său. Sorina Sandu, cea mai rapidă fată din ediția 2013 a decis ca în aventura extremă din acest an să ia startul alături de tatăl său. Sorin Sandu este cel care a îndreptat-o pe Sorina către motociclism, iar în ediția dificilă din acest an o va însoți pe traseul clasei Bronze Team.

David Cyprian, un adolescent ceh în vârstă de doar 17 ani concurează pentru prima dată la Red Bull Romaniacs și face echipă cu tatăl său Zdenek. Team Cyprian este înscrisă la clasa Silver Team, iar printre cei care le vor fi adversari se află și echipa Do More Team formată din Dani Oțil și Radu Călin.

Program

Luni, 14 iulie
12:00 – Conferința de presă

Marți, 15 iulie
09:00 – Calificări Prolog, (Bd-ul Coposu, Sibiu)

17:00 – Sesiune de autografe și fotografii cu starurile Red Bull Romaniacs (traseul de Prolog, Bd-ul Coposu zona de acces dinspre hotel Ramada)

17.30 – Prolog, (Bd-ul Coposu, Sibiu)

Miercuri, 16 iulie
Start și finiș în Sibiu

Joi, 17 iulie
Start Sibiu – finiș Voineasa

Vineri, 18 iulie
Start Voineasa – finis Petroșani

Sâmbăta, 19 iulie
Start Petroșani
11:30 Finiș dealul Gușterița, Sibiu

 

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: