DSP Sibiu- Bilanțul activităților de prevenție realizateîn 2025, prezentat public

„Sănătatea se învață și se protejează în fiecare zi, motiv pentru care, în cursul anului trecut, colegii noștri din cadrul Compartimentului de Evaluare a Stării de Sănătate și Promovarea Sănătății a fost în mijlocul comunității din județul Sibiu pentru a transforma prevenția dintr-un simplu concept într-un stil de viață! Marți la sediul Prefecturii Sibiu, în cadrul ședinței lunare a Colegiului Prefectural, a fost prezentat bilanțul activităților de prevenție realizate în cursul anului 2025, în județul Sibiu.

În cifre, vorbim despre 96 de acțiuni educaționale atât în mediul urban (78), cât și în cel rural (18) la care au participat 4.587 de beneficiari (grădinițe, școli gimnaziale, licee și școli militare) și 241 de cadre didactice și personal medical dedicați aceleiași cauze, din 34 de unități de învățământ.
„Deși are nevoie de un buget și este adesea subfinanțată, educația pentru sănătate nu este o cheltuială, este cea mai eficientă investiție din sistemul sanitar și produce efecte pe termen mediu și lung! Prevenția, sub toate formele ei, salvează vieți și tocmai de aceea ne propunem să fim cât mai des în mijlocul comunităților, mai ales în cele defavorizate, acolo unde informația ajunge cu dificultate. Ne dorim ca toată lumea să știe că, educația pentru igienă și igiena aplicată ne protejează de boli, educația sexuală la fel, alimentația sănătoasă combinată cu activitate fizică și evitarea viciilor pune bazele unui organism sănătos, iar vaccinarea și monitorizarea continuă a stării de sănătate ne feresc de apariția unor afecțiuni greu de gestionat, cu potential cronic, cu degradarea calității vieții și în cele din urmă, soldate cu deces” a declarant directorul executiv al DSP Sibiu, Horațiu Cojocaru.
In cursul acestui an au fost derulate 39 de acțiuni. 14 dintre acestea au avut loc în unități de învățământ (1 grădiniță, 6 școli gimnaziale, 6 licee, un centru școlar pentru educație incluzivă) și au strâns la un loc 1354 de beneficiari. A fost realizată și o acțiune de monitorizare a stării de sănătate, la Centrul de zi pentru socializare persoane vârstnice din Topârcea.
În perioada următoare, dat fiind faptul că s-a încălzit vremea iar elevii intră în vacanță, acțiunile de promovare a prevenției și a educației pentru sănătate vor avea loc în centre sociale, centre de socializare, în stradă, în centre comerciale și în tabere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Tinere talente pe scena Filarmonicii sibiene! Evenimente de colecție ce nu trebuie ratate!

FAIN DE TOT: Filarmonica de Stat Sibiu dedică ultimele...

Restricții majore de trafic în Sibiu la sfârșitul acestei săptămâni. Străzi închise și parcări eliberate pentru Maratonul Internațional

Sfârșitul acestei săptămâni aduce modificări importante în harta circulației...

ATENȚIE! Trafic restricționat în Avrig!

Vă informăm că traficul rutier este restricționat în proximitatea...

Târgul de Jucării revine în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului și deschide porțile copilăriei!!!

BUCURIE pentru copii, părinți, bunici: Târgul de Jucării 2026,...

Alte articole

Cursa pieselor de puzzle: Copiii din Sibiu sunt provocați la o competiție contra cronometru, de Junior Puzzle Race

Luna copilăriei debutează la Sibiu cu o provocare captivantă...

Sibiul jubilează! Cel mai bun actor în rol principal premiat de UNITER e la TNRS

Premiul UNITER pentru „Cel mai bun actor în rol...

ASF aprobă transmiterea către ESMA și Colegiul CCP.RO a Raportului de evaluare a riscurilor privind Contrapartea Centrală

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în...

Sănătatea plămânilor în prim-plan: Spirometrii gratuite pentru locuitorii din Blăjel, în cadrul campaniei „Respiră liber”

Echipele medicale ale Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu continuă caravana...

Din aceeași categorie

Categorii populare