AU AJUNS LA CAPĂTUL RĂBDĂRII!!!… Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) a solicitat, miercuri, 9 noiembrie, prin intermediul unei scrisori transmise premierului Dacian Cioloş, demiterea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Dragoş Doroş, considerând că ‘prin activitatea sa, acesta aduce grave prejudicii statului de drept‘. Sindicaliștii spun că ministrul acuzat refuză să pună în aplicare prevederile OUG 43/2016 privind eliminarea discriminărilor salariale din sistem.
Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei sindicale, transmis Agerpres, un al motiv invocat pentru demiterea şefului Fiscului provine din refuzul acestuia de a pune în aplicare Ordonanţa care face referire la eliminarea discriminărilor salariale.
‘În fapt, acesta (Dragoş Doroş, n.r.) refuză, pentru a treia lună consecutiv, punerea în aplicare a OUG 43/2016, Ordonanţă emisă de Guvernul Cioloş pentru eliminarea discriminărilor salariale, în cazul de faţă, din cadrul Grupului de unităţi subordonat ANAF. Astfel, această instituţie devene singura din sistemul instituţional românesc, căreia nu i s-au aplicat prevederile ordonanţei. Cu toate că Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, conform adresei nr. 82823/2016, susţine că interpretarea oficială a modului de aplicare a ordonanţei mai sus amintite o face Ministerul Muncii ca iniţiator al actului normativ, interpretare făcută de acesta şi transmisă prin adresă oficială preşedintelui ANAF, acesta refuză, cu rea credinţă, punerea în aplicare’, susţin reprezentanţii SNFP, consemnează dcnews.ro.
Funcţionarii publici se arată, indignați, de asemenea, de ‘atitudinea nemaiîntâlnită până astăzi în activitatea unui Guvern, de a-şi sfida propriile acte normative, ne determină să cerem demisia preşedintelui ANAF, Dragoş Doroş, deoarece acesta nu mai îndeplineşte cerinţele funcţiei cu care este investit, nemaiavând autoritatea de a solicita propriilor angajaţi sau contribuabililor respectarea legii’.
‘Menţinerea domnului Dragoş Doroş în fruntea acestei instituţii aduce grave atingeri valorilor fundamentale ale statului de drept, afectând pe fond conectarea întregului personal la obiectivele guvernamentale’, mai spun sindicaliștii. Aceștia solicită răspicat demiterea domnului Dragoş Doroş, preşedintele ANAF, motivând că ‘atitudinea acestuia de a nu respecta prevederile OUG43/2016, aşa cum aţi promovat-o dumneavoastră, este, de asemenea, iresponsabilă’, subliniază sindicaliştii.
Președintele ANAF, dat în judecată
Săptămâna trecută, sindicaliştii din cadrul Direcţiilor Regionale ale Finanţelor Publice au anunţat că dau în judecată angajatorii şi preşedintele ANAF, pentru că s-a dispus echivalarea salariilor pe funcţii publice similare fără a se ţine cont de dispoziţiile OUG 43/2016.
‘Membrii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) din cadrul Direcţiilor Regionale ale Finanţelor Publice dau în judecată angajatorii şi preşedintele ANAF, motivat de faptul că s-a dispus echivalarea pe funcţii publice similare fără a se ţine cont de dispoziţiile OUG 43/2016, precum şi de interpretările oficiale date de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, creând astfel un prejudiciu major tuturor angajaţilor din structurile teritoriale ale finanţelor publice. Subiectivismul în aplicarea legii, într-o ţară membră UE şi condusă, după cum ne plăcea să spunem până astăzi, de tehnocraţi, nu este asumat şi agreat de finanţişti, punându-se astfel un mare semn de întrebare asupra obiectivităţii administrării fiscale’, menționa comunicatul SNFP.