Sindicaliștii Federației Sanitas au promis și… din păcate se țin de cuvânt: vor intra în grevă generală în toate spitalele din țară în data de 31 octombrie! Asta se va întâmpla în cazul în care nu se va ajunge la o soluție cu autoritățile pe Legea salarizării unitare. Anunțul a fost făcut joi, 15 septembrie, președintele Sanitas, Leonard Bărăscu.
Bărăscu a precizat că Sanitas și-a stabilit un calendar clar de măsuri și proteste premergătoare grevei din 31 octombrie.
Conform acestui calendar, în fiecare zi de marți va fi organizată câte o acțiune denumită generic „O marți a Sanitas”.
„Începând de astăzi, Consiliul Național a hotărât să începem strângerea de semnături în întreaga țară pentru a putea declanșa conflictul de muncă. Astfel, pe 20 septembrie vom picheta Ministerul Muncii cu peste 200 de oameni, pe 27 septembrie vom picheta Ministerul Finanțelor Publice tot cu 200 de oameni, iar pe 4 octombrie vom picheta Ministerul Sănătății cu peste 200 de oameni”, a detaliat sindicalistul, citat de Agerpres.
Potrivit sursei, în cursu zilei de 11 octombrie, membrii Sanitas vor picheta Parlamentul României, în speranța că în ceasul al 12-lea, acolo vor găsi o rezolvare a problemelor care nu au putut fi soluționate de Guvern, respectiv de către Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor Publice.