„STATUL ROMÂN NU VERIFICĂ NICIODATĂ ÎN LABORATOR DEZINFECTANȚII DIN SPITALE. REȚETE DIN FABRICA CELUI MAI MARE PRODUCĂTOR ARATĂ CĂ ANTISEPTICELE SUNT DILUATE!”
Este ȘTIREA ZILEI. Presa română titrează azi un ADEVĂR care ar trebui să ne pună pe jar: antispeticele din spitalele românești sunt diluate! Practic, asta înseamnă că sunt ineficiente și pot contribui la moartea pacienților. Și ami grav este că MINITRUL SĂNĂTĂȚII (și precis și mulți dintre subalternii săi sunt în aceeași situație) HABAR N-AVEA că aceste substanțe nu sunt verificate: Astăzi de dimineață, la Realitatea TV, când Dorin Chioțea i-a arătat pagina 1 a ziarului, ministrul Sănătății, Cadariu-Achimaș, a declarat: ”Sunt sincer, nu știam că nimeni din statul român nu verifică prin analize de laborator dezinfectanții din spitale! Tocmai de aceea e important că ministerul lansează mâine programul împotriva infecțiilor nosocomiale. De undeva trebuie început”. (www.tolo.ro ) Măcar… a promis… Adică a reacționat. Pentru că așa ceva este STRIGĂTOR LA CER!
La numai o zi după ce autoritățile au anunțat că rechizitoriul în cazul incendiului din Colectiv a fost finalizat, iar inculpații vor fi trimiși în judecată, jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor au publicat o anchetă ce scoate la iveală noi nereguli. De această dată, este vorba despre o posibilă cauză a infecțiilor intraspitalicești care au ucis o bună parte dintre cele 64 de victime, titrează, la rândul său, libertatea.ro.
Jurnaliștii susțin că unul dintre motivele pentru care au fost posibile aceste infecții este faptul că dezinfectantele folosite în spitale au o concentrație mult mai scăzută decât cea de pe etichetă.
Ca probă, sunt citate chiar și rapoarte oficiale ale DSP care arată că autoritățile sanitare au prins „o concentrație mai scăzută decât pe etichetă” pentru unele antiseptice furnizate de fabrica Hexi Pharma, liderul pieței și firma care are contracte cu peste 300 de spitale din 40 de județe.
Potrivit primelor investigații, se pare că antisepticele utilizate nu sunt niciodată verificate, deși acestea sunt din start diluate.
Prin urmare, o anchetă cu rezultate concrete URGENTE se impune. Altfel, sistemul sanitar cade în derizoriu și nimeni, niciodată, nu va mai putea avea încredere… Sau, dintr-o dată, nu mai suntem în România, ci departe, pe o planetă a morții???