joi, 20 martie 2025
4.1 C
Sibiu

Educație pentru toți copiii: „Salvați Copiii” deschide patru noi programe educaționale pentru copiii vulnerabili. INS: în anul școlar 2015/2016, 30.504 de copii din ciclul primar și gimnazial au părăsit școala

Copii și cifre: Statistici. Dincolo, însă, de acestea, sunt… drame. Sunt… vieți. Sunt vise rupte, sparte pe din 50… Speranțe spulberate. O realitate tristă. Nici măcar copleșitoare. Dură, oribilă. Pe care, însă, prea puțini dintre noi o luăm în seamă…

 

Despre școala românească se vorbește mult la început de an școlar și în perioada examenelor, când ne reamintim nu doar cât de puțin investește statul în educație, dar mai ales cât de vulnerabil este accesul egal la educație. Așa se face că, astăzi, peste 300.000 de copii din România, cu vârsta între 3 și 17 ani, nu sunt înscriși în nicio formă de învățământi.

Numai în anul școlar 2015/2016, conform Institutului Național de Statistică (INS), 30.504 de copii din ciclul primar și gimnazial au părăsit școala, în vreme ce alți 26.722 au abandonat în timpul liceului sau învățământului profesional.

Organizația „Salvați Copiii” trage un semnal de alarmă în sensul că datele oficiale arată că aproape jumătate dintre copiii din România (49%) se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, fenomen care are consecințe grave pe termen lung și nu doar asupra copilului, ci și asupra întregii societăți. Datele sunt incluse într-un alt raport al organizației, intitulat ”Ending Educational and Child Poverty in Europe”. În statele membre ale UE, riscul este de 28% pentru copii, comparativ cu 24% pentru adulți, arată studiul realizat de Salvați Copiii. În țara noastră, diferența este mult mai mare decât media, riscul măsurat în cazul copiilor depășind cu 13 procente riscul de sărăcie în cazul adulților.

De asemenea, este de remarcat faptul că în ceea ce privește educația preșcolară, din totalul copiilor care participă la acest tip de educație, proporția copiilor romi (cu vârsta între 4 ani și vârsta școlarității) este in scădere semnificativă: de la 46% în 2011 la 38% în 2016. (FRA, A persisting concern: anti-Gypsyism as a barrier to Roma inclusion, 2018).

La nivelul copiilor de vârstă școlară, există aceeași scădere a gradului de cuprindere a copiilor romi: de la 81% la 78%.

 

Este motivul pentru care Organizația „Salvați Copiii” România, a cărei prioritate majoră este accesul egal și nediscriminatoriu la educație pentru toți copiii, deschide patru noi centre de pregătire ante-preșcolară, preșcolară și școlară în județele Constanța și Timiș, prin proiectul ”Și eu vreau la școală!”, cod SMIS 105136.

Obiectivul general al proiectului vizează prevenirea și reducerea abandonului școlar timpuriu în rândul copiilor/tinerilor din grupuri vulnerabile din orașele Constanța, Mangalia și Timișoara (copii din comunități defavorizate, copii romi, copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, copii din familii cu statut socio-economic scăzut), prin servicii integrate de prevenire, intervenție și compensare, inclusiv prin intervenții asupra mediului familial și școlar (părinți/reprezentanți si cadre didactice).

 

Copiii din medii defavorizate nu beneficiază de acces egal în sistemul naţional de educaţie, cauzele fiind multiple și corelate: condiţiile economice precare ale familiei, nivelul redus de educație al părinților, lipsa stimulării timpurii prin frecventarea grădiniței, existenţa unui grad mare de discriminare şi marginalizare. Un rol foarte important le revine specialiștilor care lucrează cu acești copii și care pot interveni primii în situația în care văd semnele riscului abandonului școlar” a spus în cadrul unei recente conferințe, Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv „Salvați Copiii” România.

Un prim pas este de a dezvolta instrumente de prevenire a abandonului școlar. Pentru aceasta, Salvați Copiii va constitui un grup de lucru, împreună cu specialiștii din domeniul educației și protecției copilului, care să dezvolte un mecanism de identificare a riscului de abandon școlar și intervenție timpurie în rândul copiilor vulnerabili, care să fie ulterior aplicat în școli.

“Salvați Copiii“ are experiența dezvoltării unor astfel de programe, până în prezent susținând reintegrarea școlară a peste 32.000 de copii prin componentele Grădinița estivală, Școală după Școală și A Doua Șansă în 46 de localități din 37 de județe.

IMPORTANT: Noile programe se vor derula în perioada aprilie 2018 – aprilie 2021 și vor avea ca impact:

  1. -peste 10.000 de persoane vor primi informații despre importanța educației timpurii;
  2. -447 de copii de etnie romă vor fi integrați educațional, reprezentând 54% din totalul beneficiarilor;
  3. -256 de copii de vârsta antepreșcolară (2-3 ani) și preșcolară (3-5 ani) vor beneficia de un program educațional integrat;
  4. -479 de copii de vârsta școlară din învățământul primar și gimnazial vor beneficia de sprijin educațional și material prin programe de tip Școală după Școală;
  5. -90 de copii și tineri care nu au finalizat educația obligatorie vor beneficia de sprijin educațional și material în vederea absolvirii programelor de tip A Doua Șansă;
  6. -1.800 de copii vor fi integrați în programul de prevenire a abandonului școlar și vor participa la activități de informare cu privire la importanța educației;
  7. -300 de părinți/reprezentanți ai copiilor vor beneficia de activități de educație parentală;
  8. -112 persoane din sistemul educațional, personal didactic și personal de sprijin vor beneficia de formare în domeniul managementului clasei de elevi.

 

Valoarea totală a proiectului este de 7.660.002,73 lei.

 

Parteneri: Ministerul Educației Naționale, Inspectoratele Școlare din Municipiul București, Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din cele 6 sectoare, Școala Gimnazială nr. 31 Constanța, Școala Gimnazială nr. 1 Mangalia, Școala Gimnazială nr. 1 Timișoara, Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida Timișoara.

 

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman.

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Chiar așa: Ce oameni de poveste are Sibiul! Elevă, al 77 de ani (ați citit bine!), în fața șevaletului!

Bate la poarta aniversării a 78 de primăveri, însă...

FAIN DE TOT: Scufița Roșie dă întâlnire copiilor sibieni!

Copiii cu vârsta peste 5 ani sunt invitați să...

Ziua Fericirii, pe aripile muzicii, la Filarmonica sibiană!

Filarmonica de Stat Sibiu vă invită joi, 20 martie,...

Întrevedere ministru Daniel David – Grupul Ambasadelor, Delegațiilor și Institutelor Francofone din România

Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel...

De poveste: Invitație la Muzeul Țării Secașelor din Miercurea Sibiului

Sibienii și... turiștii sunt invitați la un nou eveniment...

Alte articole

Sibiul, cu pregătiri în toi pentru Gala Destinația Anului 2025. Votați, implicați-vă!

Meritat: Sibiul se pregătește să fie gazda Galei Destinația...

NOTAȚI ÎN AGENDĂ: Documentarul „Franța”, celebează Ziua Internațională a Francofoniei la Biblioteca ASTRA

Miercuri, 19 martie 2025, de la ora 17:00, Compartimentul...

STUDIU: Cât dau părinții pe meditații, costurile ascunse ale educației?

Costul mediu total anual crește odată cu vârsta...

„Platon, Opera latina”, la Brukenthal! Absolut minunat!

Muzeul Brukenthal continuă seria dedicată incunabulelor și oferă vizitatorilor...

INSPIRAT EVENIMENT: INVENTAR 24 Rezultatele sesiunii de achiziții 2024

Muzeul Național Brukenthal are plăcerea de a vă invita...

Din aceeași categorie

Categorii populare