duminică, 23 martie 2025
7.9 C
Sibiu

Ei au nevoie de noi! Strângere de fonduri pentru copiii cu autism

Strongway vă invită vineri, 03 aprilie 2015, la evenimentul de leadership și comunicare, în scop caritabil, cu tema „Toți comunicăm, puțini relaționăm”, care se va desfășura la Biblioteca Județeană Astra Sibiu, Corpul A,  sala festivă, între orele 17:00 – 20:00.

          Demn de precizat, fondurile obținute în urma evenimentului vor fi donate copiilor cu tulburări de spectru autist de la Fundația „Un copil, o speranță” Sibiu.  Aceștia vor avea șansa integrării mai facile în școală și societate, prin achiziționarea unui program folosit în terapie, numit grid, valoarea acestuia fiind estimată la 7.000 de lei.

„Programul Grid 2 este un produs software ce oferă soluții de comunicare alternativă și augmentativă și permite comunicarea cu ajutorul imaginilor sau prin text (în funcție de abilități), ambele dublate de traducere vocala simultană, dar și utilizarea computerului. Experiența proiectelor europene ne-a demonstrat eficiența acestui produs în facilitarea comunicării copiilor cu dizabilități și integrarea lor școlară și socială”, a declarat Elena Dobrovolschi, psiholog clinician specialist la fundația UCOS.

          Evenimentul este susținut de Ramona TIEPAC, coach şi trainer certificat John Maxwell TEAM. Problematica abordată se adesează persoanelor cu funcții din  diferite organizații, managerilor și antreprenorilor. Conținutul seminarul face referire la creșterea influenței atunci când comunici și folosirea unor instrumente pentru dezvoltarea abilităților de a comunica clar și cu energie. „Am avut ocazia să stau câteva ore alături de acești copii.  Participând la programul lor zilnic,  am cunoscut-o pe Daria. Am rămas profund impresionată, observând cum sunt aduși de către părinții lor, cu speranța în suflet că odată și odată se vor integra și ei în societate.  Au fost preluați de către terapeuții special pregătiți, pentru a-i ajuta să învețe lucruri pe care noi le facem cu atâta ușurință”, explică trainerul Ramona Tiepac.

În prezent, Fundația UCOS acordă servicii unui număr de 45 de copii cu T.S.A./ autism, dintre care 34 de băieți și 11 fete, cu vârste între 2 și 11 ani.  În plus, pe lista de așteptare s-au înscris, în perioada februarie-martie 2015 încă 6 copii: 3 copii cu vârsta de 3 ani și  3 copii cu vârsta de 5 ani.

          Invitatul evenimentului caritabil este consulul Carlos Cueto Carrion, reprezentantul Consulatului de pe lângă Ambasada Republicii Peru la București.   Conferința va avea loc în 3 aprilie, între orele 17:00 și 20:00, în Corpul A  al Bibliotecii Județene ASTRA, sala festivă.

          Biletul de acces la eveniment,  în valoare de 100 de lei, poate fi  achiziționat de pe pagina http://www.strongway.ro/eveniment-de-binefacere/ sau direct, la intrarea în sală.

          Partenerii principali sunt LIONS Club Brukenthal Sibiu și Biblioteca Județeană ASTRA.

(Pentru mai multe detalii,

Doris LUPU – PR Eveniment

0742.678356)

 

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Accident grav pe DN1! Pieton găsit în stare de inconștiență

Polițiștii rutieri intervin la un accident produs pe DN...

Zori de sâmbătă la Baraj: DOSAR PENAL la Avrig pentru pescuit ilegal!

La data de 22 martie a.c., în jurul orei...

„Don Quijote” pe poante face sărbătoare pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu”

Centrul Cultural „Ion Besoiu” - Sala Mare: 11 Aprilie...

IMPRESIONANT: PRIMUL BUST DE COPIL SCULPTAT DE CONSTANTIN BRÂNCUȘI, LA BRUKENTHAL

EVENIMENT MAJOR: Primul bust de copil semnat de Constantin...

Alte articole

Ora Pământului, celebrată pe… aripile muzicii la Sibiu!

Pentru a marca „Ora Pământului” la Sibiu, atenție, aproximativ...

Președinta Colegiului Medicilor din România, azi, la Colegiul Medicilor Sibiu

Președinta Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Cătălina...

Sute de specialiști la Congresul Național de Psihiatrie de la Sibiu

Potrivit organizatorilor, peste 900 de specialiști din țară și...

Chiar așa: Ce oameni de poveste are Sibiul! Elevă, al 77 de ani (ați citit bine!), în fața șevaletului!

Bate la poarta aniversării a 78 de primăveri, însă...

FAIN DE TOT: Scufița Roșie dă întâlnire copiilor sibieni!

Copiii cu vârsta peste 5 ani sunt invitați să...

Ziua Fericirii, pe aripile muzicii, la Filarmonica sibiană!

Filarmonica de Stat Sibiu vă invită joi, 20 martie,...

Din aceeași categorie

Categorii populare