ENCICLOPEDIE DE WEEKEND: Originile notelor muzicale. DO întruchipează numele Domnului și nu întâmplător e nota de căpătâi…

E vremea când din zările sufletului, din adânc s-apropie încet… colindele. Trilul lor blând aduce dor și bucurie și sunetul lor frumos ne pune undeva departe, în poveste… și melodiile acelea pline de farmec ne facă din nou… copii. Dar, ca orice melodie, și ele, colindele se nasc din note muzicale. Ei bine, hai să aflăm originile îndepărtate ale notelor muzicale…

O lungă perioadă de timp muzica nu a fost scrisă. Se cânta din memorie, cântecele erau transmise din generaţie în generaţie.

Apoi, muzica s-a transmis de la o generaţie la alta prin viu grai, prin cântec şi memorare, căci nu existau notele muzicale. Era nevoie de un mod de a scrie muzica astfel că se făcea aşa cum era compusă. Metoda prin care omul a descoperit cum să scrie muzica se numeşte notaţie.

Nu puțini știu, însă că…. tocmai din China Antică s-au păstrat teorii muzicale, dar melodii notate există din timpul dinastiei Tang (618 – 906).

În Europa, notaţia muzicală a apărut în secolul IX, atunci când biserica creştină a început să aleagă cântecele care să facă parte din liturghie. Se foloseau linii, puncte şi mici neume – semne grafice scrise deasupra textului ce indică desenul melodiei, înălţimea sunetului sau tonalitatea cântecului.

Prin anul 900 d.Hr. muzica era mai uşor de citit. Neumele erau scrise la o anumită distanţă deasupra sau lângă linia orizontală (portativ) – reprezenta nota F pentru a arăta cât de sus sau cât de jos trebuie cântată nota.

Călugărul Guido d’Arezzo a făcut portativul cu patru linii pe care să fie notaţia muzicală – pe linii şi între linii. O metodă de notare care a făcut posibilă ghidarea lungimii fiecărei note a fost descoperită între secolele XIII şi XIV. Notele aveau forme noi şi punctelor le-a fost adăugate picioare sau liniuţe în funcţie de lungimea lor. A apărut şi portativul cu cinci linii, iar neumele au luat formă de romb. Pe la 1600 neumele au devenit rotunde şi a fost posibilă notaţia muzicală aşa cum este păstrată şi astăzi.

Istoria muzicii mai spune că dirijorul unui cor, Guido Aretinus, a dat nume notelor muzicale pe baza imnului gregorian “Ut queant laxis” folosind prima silabă a fiecărui rând (eustiu.com) .

Ut queant laxis

Resonare fibris

Mira gestorum

Fanuli tuorum

Salve pelluti

Labii reatum

Sancte Joannes

Numele notelor muzicale astfel sunt: ut, re, mi, fa, sol, la. Potrivit istoricilor care și-au îndreptat atența către fascinanta lume a muzicii, nota si s-a adăugat mai târziu ca fiind a şaptea notă, iar Ut a devenit Do, din cuvântul Domine.

 

O interpretare modernă a numelor notelor muzicale arată în felul următor:

Do – Dominus – Dumnezeu;

Re – rerum – materie;

Mi – miraculum – miracol;

Fa – familias рlanetarium – sistem solar;

Sol – solis – Soare;

La – lactea via – Calea Lactee;

Si – siderae – bolta cerească.

Și cum e vreme de cântat și deznodat povești, ce mai așteptați?! Puneți-vă vocile și inimile la… treabă…

 

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: