Hideki Noda: Dramaturg, regizor, actor. S-a născut în Nagasaki în 1955; în iulie 2009, a fost numit director artistic al Tokyo Metropolitan Theatre, iar în prezent, predă la Tama Art University.
Noda a înființat prima sa companie de teatru, Yume no Yuminsha (Dreaming Bohemian), când încă era student la Universitatea din Tokyo, și a produs multe spectacole apreciate.În 1992, a plecat să studieze la Londra. La întoarcere, în 1993, a pus bazele companiei de producție NODA MAP. De atunci, a creat multe spectacole de succes, precum: Kill, Pandora no kane (Pandora’s Bell), Oil, Akaoni (Red Demon), THE BEE, THE DIVER, The Character, Egg, Gekirin și Footprint Princess. A colaborat cu actorul Kabuki, Nakamura Kanzaburo XVIII, a adaptat piese Kabuki și a regizat producții bazate pe versiuni originale proprii ale unor piese Kabuki, cum ar fi: Tragedy of Togitatsu, Nezumikozo etc. În plus, Noda se implică activ în producții internaționale, colaborând cu actori britanici, thailandezi și coreeni. A câștigat multe premii importante de teatru în Japonia, inclusiv Premiul Asahi (2009). În octombrie 2009, a fost numit Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic (OBE), iar în iunie 2011, a fost decorat cu Medalia cu panglică purpurie pentru contribuția sa la educație și cultură. A fost în multe turnee peste tot în lume.
Sâmbătă, 9 iunie, îl veți putea asculta într-un extraordinar dialoc cu Octavian Saiu, de la ora 11.00, la Librăria Habitus.
Sursa foto: sibfest.ro