EVENIMENT: Eroii Primului Război Mondial, comemoraţi la Sibiu, cu ocazia Centenarului

Vineri, 26 august 2016, începând cu ora 10.00, structurile militare din garnizoana Sibiu în colaborare cu Instituţia Prefectului Judeţului Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu şi Mitropolia Ardealului, vor desfăşura, în premieră, la „Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial” – amplasat în faţa Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu”, Ceremonia de „Rostire solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial”. Manifestări similare vor avea loc, la aceeaşi oră, şi la monumentele din localităţile Cisnădie şi Avrig.
Evenimentele sunt prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, Ministerul Apărării Naţionale organizând acţiuni comemorative dedicate eroilor care au căzut în luptă sau în prizonierat în timpul acestei conflagraţii.

Potrivit organizatorilor, sâmbătă, 27 august, militarii Armatei României vor trece din nou Carpaţii, în mod simbolic. Efective de valoare pluton vor executa marşuri tactice pe principalele rute pe care, exact cu 100 de ani în urmă, ostaşii armatei noastre luau în stăpânire trecătorile Munţilor Carpaţi, pentru a permite trecerea efectivelor diviziilor române aflate în ofensivă. Cu acest prilej, la ora 20.45, se vor depune coroane şi jerbe de flori la „Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial” din localitatea Boiţa, iar începând cu ora 21.00, o subunitate constituită din cadre militare din garnizoana Sibiu va executa un marş tactic pe itinerarul Boiţa – Tălmaciu.

 

 

 

 

Sursa foto: www.stiri.tvr.ro

 

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: