Eveniment medical INTERNATIONAL la Sibiu!

Din nou lumea medicala sibiana in prim-plan international. De aceasta data, ca gazda a unei prestigioase manifestari. Specialişti în Reabilitare Medicală, din întreaga lume, s-au reunit săptămâna la Sibiu, cu prilejul celui de-al 38-lea Congres Naţional Anual de Reabilitare Medicală, manifestare ştiinţifică de prestigiu, care a reunit peste 500 de participanţi, reprezentanţi de marcă ai comunităţii universitare şi ai cercetării ştiinţifice naţionale şi internaţionale.

Evenimentul fost organizat de Societatea Română de Reabilitare Medicală, condusă de Conf. Univ. Dr. Adrian Bighea, Şeful Catedrei de Medicină Fizică şi Recuperare din cadrul UMF Craiova iar în organizarea congresului este implicată şi Dr. Popa Florina, medic şef al Secţiei Clinice Reabilitare Medicală I a SCJU Sibiu şi şef lucrări în cadrul Facultăţii de Medicină din cadrul ULB Sibiu, în calitate de membru al board-ului Societăţii Române de Reabilitare Medicală.

În cadrul acestui eveniment au fost prezentate numerose teme şi abordări actuale în reabilitarea medicală, iar la dezbateri au participat şi medicii cu specialitatea reabilitare medicală din cadrul secţiilor clinice de Reabilitare Medicală I şi II ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Programul ştiinţific al evenimentului a cuprins cinci secţiuni cu rapoarte şi comunicări orale prezentări de tip poster precum şi mai multe work-shopuri.

Şef lucrări Dr. Florina Popa a avut calitatea de moderator al Secţiunii II a congresului – Dizabilitatea, în care a susţinut joi 24 septembrie prezentarea „MANAGEMENTUL HIPERACTIVITATII VEZICALE IDIOPATICE”.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: