vineri, 13 iunie 2025
12.4 C
Sibiu

EVENIMENT: O altă „Electra” pe scena naționalului sibian. De dragul colaborării dintre TNRS și Teatrul German de Stat Timișoara

Producția Teatrului German de Stat Timișoara, „Electra”, în regia lui László Bocsárdi, este prezentată pe scena Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, joi, 9 noiembrie, de la orele 19:00.

 

Spectacolul este o interesantă adaptare a tragediei clasice a lui Euripide, care include aici și fragmente din Agamemnon de Eschil. A fost păstrat stilul scriiturii originale, fiind menținute fragmente și teme de căpătâi ale tragediei clasice, precum setea de răzbunare, conștiința datoriei ori pasiunea. În povestea Electrei și a lui Oreste – în jurul cărora se desfășoară întreaga acțiune – ultimele trei generații au fost urmărite de un blestem tot mai hâd. Pelops, Atreus și Agamemnon, ascendenții fraților pe linie paternă, întruchipează domnia și principiul masculin. Și exact asta le cauzează pierirea: nu iau în considerare locul femeii, iraționalitatea, și nici sanctitatea nașterii. Își sacrifică rând pe rând copiii pe altarul câte unei cauze pe care o cred sfântă. Au devenit orbi la ceea ce este fragil, asemenea unui copil neglijat care își pretinde dreptul la existență și devine îngrozitor, bate din picioare și cere sânge. 

Din distribuție fac parte actorii: Isa Berger, Harald Weisz, Konstantin Keidel, Ida Jarcsek-Gaza, Radu Vulpe, iar înregistrarea muzicală a fost creată cu participarea lui Lucian Petrila (vioară), a Gabrielei Petrila (vioară), a Laurei Șain (violoncel), și a Iulianei Ambăruș (violă).

Demn de știut, Forumul German Sibiu susține acest schimb cultural pentru promovarea teatrului de limba germană din România și pentru a facilita, astfel, accesul publicului din Sibiu la un spectacol al Teatrului German de Stat Timișoara. În contrapartidă, spectacolul TNRS, „Martiri”, în regia lui Radu-Alexandru Nica, se joacă la Timișoara în 17 decembrie, fapt ce conferă continuitate fructuoasei colaborări dintre cele două teatre. Pentru această producție, tânărul actor Iustinian Turcu a primit în acest an premiul UNITER, la categoria „Debut”, pentru rolul Georg.

 

 

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Situația la zi, pe șantierele de pe străzile Sibiului

Reparațiile pe străzile din Sibiu continuă cu Calea Dumbrăvii...

SIBIU: Promoția 2025 a sărbătorit studenția și pasul către adevărata maturitate

Mii de tineri studenți ai Universității Lucian Blaga Sibiu...

Grădiniței nr. 29 din Sibiu, eficientizată energetic

Printre lucrările în curs la unitățile de învățământ din...

Alte articole

Cum au sărbătorit Rusaliile, la Sadu, Generația 1985… CA-N BASME!

Duminica Rusaliilor- o zi cu har în care credința...

Lume, lume, începe… Făgăraș Fest 2025! Natură, muzică și tradiție în inima munților!

Sebeșu de Sus, comuna Racovița, județul Sibiu, vă invită...

Accident cu victime în zona Hula Bradului

Polițiștii rutieri intervin în această seară la un accident...

Festivalul Internațional „HermannstadtFest” ne umple sufletele cu muzică și momente speciale

Peste 130 de tineri din România, Europa și SUA...

SIBIU: Persoană cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită

La data de 08.06.2025, ofițeri de poliție ai Direcției...

Maestrul Cristian Sandu, la pupitrul… ultimului concert din actuala stagiune a Filarmonicii sibiene

"Sunt un om care iubește oamenii, un spirit care-și...

Din aceeași categorie

Categorii populare