sâmbătă, 17 mai 2025
11.3 C
Sibiu

„Extinderea Uniunii rămâne unul dintre cele mai importante instrumente strategice pentru stabilitate și pace în regiune. România susține fără echivoc continuarea acestui proces”- mesajul Premierului de Ziua Europei

„Astăzi, la 75 de ani de la Declarația Schuman, aniversăm, alături de întreaga comunitate europeană, Ziua Europei – un reper fundamental în istoria postbelică și în construcția proiectului european. Este un moment de reflecție asupra drumului parcurs de Europa și, totodată, un angajament reînnoit față de valorile care i-au stat la bază: pacea, libertatea, solidaritatea și statul de drept.

Declarația rostită de Robert Schuman la 9 mai 1950 a reprezentat mai mult decât o viziune de moment. A fost expresia unei voințe politice curajoase și lucide, într-un timp în care Europa se ridica din ruinele războiului. S-a născut atunci Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului – prima formă instituționalizată a solidarității europene – din care a evoluat Uniunea Europeană de astăzi, o construcție unică în istorie, ce garantează cooperare, democrație și dezvoltare pentru sute de milioane de cetățeni.
România este parte activă a acestui proiect. Aderarea noastră la Uniunea Europeană a însemnat modernizare, prosperitate și ancorare fermă în sistemul de valori democratice. Fondurile europene, libertatea de circulație, consolidarea instituțiilor statului de drept – toate acestea sunt dovezi ale impactului profund și pozitiv al apartenenței noastre la UE. Integrarea noastră continuă, iar aderarea deplină la Spațiul Schengen în acest an este o dovadă clară a ireversibilității drumului nostru european.
Celebrăm Ziua Europei într-un context geopolitic complex, marcat de crize suprapuse și de provocări la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli. Ne aflăm într-un moment în care trebuie să apărăm nu doar granițele fizice ale Europei, ci și granițele morale și instituționale ale democrației. Reziliența proiectului european în fața extremismului, a dezinformării și a interferențelor ostile presupune o acțiune comună, fermă și constantă, în deplin respect al valorilor fundamentale ale libertății și demnității umane.
Extinderea Uniunii rămâne unul dintre cele mai importante instrumente strategice pentru stabilitate și pace în regiune. România susține fără echivoc continuarea acestui proces, atât în Balcanii de Vest, cât și în vecinătatea estică. De la Chișinău la Skopje, aspirațiile europene ale acestor popoare trebuie susținute, sprijinite și încurajate.
La 9 mai, sărbătorim nu doar trecutul, ci și viitorul Europei. Este o zi în care ne reamintim că Uniunea Europeană nu este un dat, ci un proiect viu, care se construiește zilnic prin contribuția statelor membre, a liderilor și, mai ales, a cetățenilor săi.
La 75 de ani de la Declarația Schuman, reafirmăm angajamentul României față de proiectul european – o construcție a păcii și democrației, un spațiu al valorilor fundamentale, dar și al oportunităților reale: dezvoltare economică, securitate, libertate de mișcare și de exprimare. Într-o lume marcată de instabilități și provocări multiple, Europa rămâne atât o direcție morală, cât și o soluție pragmatică. Viitorul Europei unite este inseparabil de viitorul lumii euroatlantice, iar consolidarea legăturii transatlantice este esențială pentru garantarea securității și prosperității cetățenilor noștri.
Europa înseamnă unitate, iar România este parte a acestui efort comun. Cu trecutul nostru, cu valorile noastre, cu energia și responsabilitatea pe care o aducem în construcția viitorului nostru.
La mulți ani, Europa unită!
La mulți ani, României europene!
La mulți ani, cetățenilor europeni!”

Mesajul a fost transmisazi de premierulinterimar, Cătălin Predoiu.

 

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

CERCETATĂ PENAL PENTRU ÎNȘELĂCIUNE, O FEMEIE A FOST REȚINUTĂ

La data de 16 mai a.c., polițiștii Secției de...

CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN SIBIU: MĂSURI DE SIGURANȚĂ LUATE PENTRU ALEGERILE PREZIDENȚIALE

Angajații structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Sibiu sunt...

FELICITĂRI: Intervenție laparoscopică de înaltă precizie realizată cu succes la SCJU Sibiu

 O echipă mixtă din cadrul Spitalului Clinic Județean de...

A opta ediție a Campaniei Antifumat, în prag de debut. Anunțul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu va demara o nouă ediție...

Adevarată sărbătoare culturală, în weekend, la Sibiu! Avem detaliile!

CULTURA, vedeta weekend-ului la Sibiu! MERITAT! Mai multe instituții...

Alte articole

„Regulile jocului” se… joacă la Teatrul GONG! Hai și voi!

Tinerii au la Teatrul „Gong” o alternativă excelentă de...

Tras pe dreapta la timp! Se credea la curse!

La data de 14 mai a.c., în jurul orei...

Ei vorbesc lumii despre tradițiile noastre: JUNII SIBIULUI, LA LANDSHUT

În weekendul 16-18 mai 2025, Primăria Municipiului Sibiu transmite...

Se reabilitează corpul vechi al Școlii „I.L. Caragiale” din Sibiu

În anul 2022, Primăria Sibiu a extins spațiul Școlii...

„Some borders can not be moved with fingers” se vede la Brukenthal

NOTAȚI ÎN AGENDĂ: Muzeul Național Brukenthal vă invită să...

Din aceeași categorie

Categorii populare