FAIN AȘA: În 2022, Turul Ciclist al Sibiului crește cu o etapă și ajunge și pe Transalpina

TRTRTR

Uniunea Ciclistă Internațională a publicat în calendar data de desfășurare a următoarei ediții a Turului Ciclist al Sibiului, care se va desfășura ca de obicei la început de iulie (2-6 iulie). Ediția cu numărul 12 a celei mai titrate competiții cicliste din România are 750,5 km și patru etape, cu una în plus față de ediția precedentă. Iubitorii ciclismului vor avea astfel șansa să vadă plutonul profesionist urcând și pe Transalpina, pe lângă Păltiniș și Transfăgărașan, care se regăsesc de obicei în meniul competiției.

Potrivit organizatorilor, competiția începe pe data de 2 iulie cu deja tradiționalul Prolog – probă de contratimp individual de 2,5 km în centrul orașului Sibiu. Prima etapă, de 176 de km, se termină pe cățărarea de la Păltiniș, etapa a doua, de 174 de km, urcă la Bâlea Lac, etapa trei – cea mai lungă – de 205 km, ajunge pe Transalpina, iar etapa patru, de 193 de km, este dedicată sprinterilor, pe un traseu care trece prin Mediaș și Blaj.

Demn de știut, de asemenea, organizatorii au gândit și pentru ediția viitoare evenimente conexe dedicate cicliștilor amatori: Cursa Sponsorilor, T-Challenge (pe Transfăgărșan), Green Day Kids, King of the Mountain (pe Păltiniș) și, după o pauză de doi ani cauzată de pandemie, Biciclete Cochete.

La Turul Ciclist al Sibiului 2022 sunt așteptate să participe 29 de echipe – au fost invitate 6 echipe de World Tour, între care și Bora Hansgrohe, care a câștigat tricoul galben la ultimele două ediții, și 6 echipe procontinentale.

Etapa de pe Transalpina vine cu un plus de dificultate pentru un tur recunoscut deja ca fiind „greu”. „Este o cursă grea, m-a surprins cât de grea este, iar echipa Bora a făcut din cursă una și mai dificilă, apărând tricoul galben”, a spus David Lozano, care anul acesta a participat pentru prima dată la Turul Ciclist al Sibiului cu echipa Novo Nordisck.

În comparație cu celelalte tururi de același calibru din Europa, Turul Sibiului marchează atât la număr de kilometri, cât și la diferență de nivel: în patru etape, Turului Sibiului parcurge 750 de km, cu o diferență de nivel de 7.332 de m, față de Turul Slovaciei 2021 – 692 de km, cu 4.500 m diferență de nivel, sau Turul Ungariei 2021 care, în 5 etape a parcurs 792 de km cu o diferență de nivel de 7.954 de m.

Turul Ciclist al Sibiului este organizat de Clubul Sportiv Sibiu Sport Project, sub egida Federației Române de Ciclism și a Uniunii Cicliste Internaționale. Încă de la prima ediție, care a avut loc în iulie 2011, Turul Ciclist al Sibiului s-a impus drept cea mai titrată competiție ciclistă organizată în România și una dintre cele mai importante din sud-estul Europei, găzduind echipe naționale, Continentale, Pro-Continentale și, în premieră pentru țara noastră, de World Tour. În cele 10 ediții organizate până acum, am avut ocazia să vedem la Sibiu cicliști care au făcut istorie, precum Egan Bernal – câștigător al Turului Franței în 2019, sau Primož Roglič – câștigător al Turului Spaniei în același an.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: