miercuri, 26 martie 2025
7.4 C
Sibiu

Fiii satului Nou Român purced la sărbătoare!

Dragi noieni din Nou Român, din celelalte localităţi ale României şi din străinătate, cu mic cu mare, sunteţi cu toţii invitaţi să participaţi la sărbătoarea „Fiii Satului Nou Român” ce va avea loc în localitatea noastră în ziua de Duminică – 24 august 2014.

Se împlinesc  în vara aceasta exact 25 de ani de la Sărbătoarea Fiilor Satului – 1989, sărbătoare ce v-a încântat atât de mult şi a lăsat în sufletele dumneavoastră amintiri de neuitat!

Haideţi să retrăim acele clipe minunate şi să ne revedem cu toţii împreună în satul nostru drag.

Evenimentul are loc cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului local Arpaşu de Jos, precum şi a altor instituţii de la nivel judeţean şi naţional, dar, pentru ca ea să fie un succes, este nevoie de implicarea totală a dumneavoastră, a tuturor celor din sat.

 

 

Programul zilei (si care poate suferi modificari)este următorul :

8 – 11 : Slujba la biserica din sat

13: Deschiderea oficială (Căminul cultural)

13, 15 – 13,45 : Vizită la Muzeul din sat

13,45 – 16 : Circuitul gospodăriilor tradiţionale din sat

16  – 18: „Nuntă ţărănească la Nou Român”

18 – 21: Program de muzică populară (Scena la Terenul de sport )

22 : Bal pentru Tineret (Căminul cultural)

 

Mesajul a fost postat pe o rețea de socializare chiar de către preotul IVĂNUȘCĂ LIVIU FLORIN, în dorința de a da de veste la timp despre evenimentul ce va urma, menit să continue o frumoasă și… necesară tradiție.

În avanpremiera sărbătorii , preotul vorbește și despre înființarea unui muzeu care să transmită generațiilor esența ființei satului acestuia: În luna decembrie a anului trecut parohia noastră a avut marea onoare de a primi vizita Înalt Preasfinţitului Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Vizita a fost prilejuită de binecuvântarea lucrărilor de restaurare a Iconostasului şi Icoanelor împărăteşti refăcute în atelierele Arhiepiscopiei Sibiului.

Cu acest prilej ne-am pregătit cum se cuvine, dorind să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor distinsului nostru oaspete. Împreună cu Consiliul Parohial am considerat că este oportun ca în cele două camere din spate ale casei parohiale să fie amenajat şi un mic muzeu parohial. Rolul său era de a adăposti vechile icoanele pe sticlă şi lemn, precum şi celelalte obiecte de patrimoniu ale parohiei noastre.

Am fost încurajaţi în iniţiativa noastră şi de consistenta donaţie de 2000 de lei oferită de dl. doctor Adrian Boiceanu, cu sprijinul acestor bani fiind achiziţionat un sistem complet de alarmă pentru casa şi muzeul parohial, fiind astfel protejaţi împotriva oricăror vandalizări. (Mulţumim dl doctor şi Bunul Dumnezeu să vă dea sănătate!)

Din fondurile parohiei au fost amenajate apoi cele două camere, una dintre ele fiind refăcută în totalitate. S-au reparat pereţii, s-a întins plasă şi s-a  tencuit, iar apoi s-a zugrăvit cu lavabilă. De asemenea s-a pus gresie şi s-au reparat uşile şi geamurile. A urmat aranjarea icoanelor şi a celorlalte exponate.

 În urma discuţiilor cu Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit, s-a stabilit ca inaugurarea oficială a Muzeului Parohial să aibă loc cu  ocazia următoarei vizite a acestuia, după schimbarea acoperişului bisericii, când ne dorim săvârşirea unei slujbe mai ample de resfinţire şi binecuvântare a  tuturor lucrărilor executate în parohia noastră. (De noi şi de implicarea financiară a tuturor credincioşilor satului nostru ţine ca această dorinţă să fie pusă în practică cât mai curând! ).

Socotesc totuşi că această amânare, cel  puţin în privinţa muzeului, ne este de folos, în  sensul că putem îmbogăţi numărul de exponate, şi fac apel la toţi credincioşii din sat să vină cu donaţii de obiecte, elemente de îmbrăcăminte, prosoape  şi icoane vechi pe care să le expunem în muzeul nostru parohial, pe fiecare obiect urmând a fi menţionat numele donatorului său. (Fie ca numărul celor care vor răspunde pozitiv  să fie cât mai mare !) 

 

Sursa foto: Primaria Arpasu

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Una dintre cele mai faine inițiative din mediul rural sibian: Bazarul jucăriilor cu suflet! HAI ȘI VOI!

Vineri 28 martie 2025 de la ora 13:00,sunteți invitați...

START ACȚIUNE: Noua Stație de asfalt și emulsii de la Șeica Mare

Societatea Drumuri și Poduri SA Sibiu a organizat astăzi...

ANOSR a transmis solicitările studenților candidaților la alegerile prezidențiale

DE LUAT ÎN SEAMĂ: Alianța Națională a Organizațiilor Studențești...

Alte articole

FAIN! Încep pregătirile pentru Festivalul LUCREȚIA CIOBANU 2025

S-apropie... SĂRBĂTOARE! Până în data de 31 MARTIE 2025,...

TRENDURI în designul zonei de dining în 2025 – cum să îți sfătuiești clienții pentru alegeri inspirate

Industria mobilei evoluează constant, iar producătorii și tâmplarii trebuie...

Sunt anunțați noi pași pentru extinderea transportului public în zona metropolitană a Sibiului

DE LUAT ÎN SEAMĂ: Membrii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară...

Azi, Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei. Care este situațiala Sibiu?!

Anual, pe 24 Martie celebrăm Ziua Mondială de Luptă...

Accident grav pe DN1! Pieton găsit în stare de inconștiență

Polițiștii rutieri intervin la un accident produs pe DN...

Zori de sâmbătă la Baraj: DOSAR PENAL la Avrig pentru pescuit ilegal!

La data de 22 martie a.c., în jurul orei...

„Don Quijote” pe poante face sărbătoare pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu”

Centrul Cultural „Ion Besoiu” - Sala Mare: 11 Aprilie...

Din aceeași categorie

Categorii populare