Filarmonica de Stat Sibiu, evenimente de colecție: Peste 5.000 de spectatori la Concertul din Piața Mare

images_foto_072019_ESTIV

Cea de-a XVI-a ediție a proiectului ”Concerte Estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane” s-a încheiat duminică, 30 iunie 2019, cu tradiționalul Concert în Aer Liber susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, în Piața Mare, care a fost o adevărată revelație!

 

Reamintim, pe scenă, alături de Orchestra sibiană condusă de dirijorul american Scott Speck, au urcat soliștii Ciprian Dancu (clarinet) și Yakov Kazman (pian). Peste 5.000 de spectatori au asistat la concert. Proiectul a fost realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu. Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Culturală.

Devenit tradiție, Concertul Simfonic în Aer Liber al Orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu a reunit, duminică, 30 iunie 2019, în Piața Mare din Sibiu peste 5.000 de iubitori de muzică. ”Revin de fiecare dată cu mare bucurie la Sibiu, pentru a cânta alături de acești muzicieni extraodinari. Publicul din Sibiu îmi este drag și mă bucur că în această seară au venit la concert într-un număr atât de mare” a declarat cu încântare și emoție, dirijorul Scott Speck, la finalul concertului.

În cadrul programului au fost prezentate publicului lucrări semnate de Alexander Borodin, Bela Bartok, Johannes Brahms, Johann Strauss, George Gershwin, Aaron Copland și Leonard Bernstein. Evenimentul a fost transmis live, pe site-ul www.filarmonicasibiu.ro precum și pe pagina de facebook a instituției, www.facebook.com/FilarmonicaSibiu

Proiectul „Concerte Estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane”, reprezintă o extraordinară manifestare muzicală realizată în perioada de vară, cu participare internaţională, care se dorește a fi un plus de atracţie pentru turismul cultural.

Concertele se desfăşoară în spaţii consacrate şi în spaţii neconvenţionale, în aer liber (Piaţa Mare), la Biblioteca Astra, etc, iar programele se axează pe muzică de mare popularitate (muzică de film, muzica pops, muzică de divertisment, dar și lucrări religioase), din creaţia compozitorilor români şi străini (în special americani). Un număr de patru evenimente s-au desfășurat în cadrul celei de-a XVI-a ediții a proiectului, evenimente la care publicul sibian a putut face cunoștință cu artiști de talie internațională. ”Five Star Brass” – ansamblul Forțelor Aeriene Americane (US Air Force in Europe Band), dirijorul Scott Speck, clarinetistul Ciprian Dancu, violonistul Daniel Szasz sau pianistul Yakov Kazman sunt doar câțiva dintre artiștii care au dat viață unor compoziții semnate de Antonio Vivaldi, Johann Sebastian Bach, George Enescu, Piotr Ilici Ceaikovski, Johannes Brahms, Johann Strauss sau George Gershwin.

*MUSAI DE TRECUT ÎN AGENDĂ: Ediția a XVII-a a proiectului ”Zilele Muzicale Româno-Americane” este programată în perioada 22 – 28 iunie 2020.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: