Finanțare majoră pentru super-proiectul „Muzee în aer liber – monumente de arhitectură vernaculară”. Printre beneficiari, MERITAT, și CNM ASTRA!

„La începutul anului, am creat cadrul legal pentru ca Institutul Național al Patrimoniului să poată finanța refacerea caselor memoriale, a bisericilor monument istoric, a gărilor de patrimoniu și muzeelor în aer liber. Am obținut apoi finanțare pentru aceste apeluri – cu un buget semnificativ de 446 milioane de lei – ceea ce reprezintă o premieră în domeniul protejării patrimoniului construit.

Astfel am ajuns să semnăm, la Ministerul Culturii, contractele de finanțare nerambursabilă aferente apelului destinat acțiunii tematice „Muzee în aer liber – monumente de arhitectură vernaculară”.

Cei 10 beneficiari sunt:

  • Muzeul Satului Maramureșean – Sighetu Marmației
  • Complexul Național Muzeal „ASTRA” – Sibiu
  • Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” – București
  • Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș – Baia Mare
  • Muzeul Etnografic al Transilvaniei – Cluj-Napoca
  • Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” – Tulcea
  • Muzeul Județean „Aurealian Sacerdoțeanu”- Vâlcea
  • Muzeul Etnografic al Țării Oașului – Orașul Negrești-Oaș
  • Muzeul Satului Bănățean – Timișoara
  • Muzeul Viticulturii și Pomiculturii – Golești

Mulțumesc lui Ciprian Ștefan, managerul Complexul Național Muzeal „ASTRA”, Oanei Zaharia, managerul Institutului Național al Patrimoniului, și întregii echipe pentru efortul făcut care astăzi s-a transformat într-un motiv de bucurie”, a declarat marți, 5 noiembrie, minsitrul Culturii, sibianca Raluca Turcan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

TRAFIC BLOCAT spre Mediaș, din pricina unui accidentcu două victime

IPJ sibiu precizează că, din primele cercetări efectuate la...

Faină veste: Sibiul are o nouă creșă și grădiniță, în Piața Cluj

Primăria Sibiu a finalizat construcția unei creșe și grădinițe...

SUPER-VESTE PENTRU PASIONAȚI: Echipa lui Tadej Pogačar vine în Turul Sibiului!

Echipa de World Tour UAE TEAM EMIRATES - XRG...

SPECTACOL PE PATRU ROȚI: Expoziție de vehicule istorice în Piața Mare, în weekend

Retromobil Club România – Filiala Sibiu anunță organizarea unei...

Alte articole

Scăderea de azi a prețului motorinei: o iluzie de „respiro” într-o piață tensionată

„În dimineața de 16 aprilie 2026, șoferii din România...

WhatsApp-ul de demult: comunicare fără internet în vecinătățile săsești din Curciu

Conducerea CJ Sibiu, impresionată de extraordinara poveste a satului Curciu... 50...

O călătorie în timp pe patru roți: Expoziție de vehicule istorice în Piața Mare din Sibiu

Inima istorică a orașului se pregătește să găzduiască o...

La mulți ani celor care lucrează în domeniul artei și iubitorilor de frumos! Mesaj cu impact

„Celebrăm astăzi Ziua Mondială a Artei, o inițiativă a...

Șantiere pe drumurile sibiene! Informații „la zi” de la Drumuri și Poduri SA Sibiu

Drumuri și Poduri SA Sibiu continuă lucrările stabilite în...

Din aceeași categorie

Categorii populare