Managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie “Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, Florin Neag, îi îndeamnă pe tinerii medici să aleagă spitalele locale, pentru că Sibiul este un centru medical universitar în continuă dezvoltare. Prezent la cea de a 6-a ediție a Conferinței Naționale Actualități și perspective în medicina invazivă (31 octombrie – 2 noiembrie), care are loc la Facultatea de Medicină din Sibiu, Florin Neag a arătat că bolnavii cu afecțiuni psihiatrice, adesea suferă și de alte boli, ceea ce impune o foarte bună colaborare între toate spitalele.
„Reprezint un spital clinic cu pacienți cu afecțiuni psihiatrice și pacienții noștri au diverse alte afecțiuni și se întâmplă nu de puține ori, ca ei să aibă nevoie de sprijinul dumneavoastră. Și atâta vreme cât activitatea noastră a spitalelor rămâne centrată de pacient, am convingerea că trajectoria unităților medicale este una corectă. Vă doresc ca acest eveniment să fie un lucru de succes, să reușiți să îmbunătățiți modul de îngrijire al pacienților și împreună să reușim să convingem cât mai mulți medici tineri să aleagă Sibiul ca un centru medical în continuă dezvoltare”, a declarat managerul Florin Neag.
Spitalul Clinic de Psihiatrie “Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu reușește datorită performanțelor sale și preocupării pentru cercetare, să atragă tot mai mulți medici tineri care să lucreze aici. Numai în ultimul an, patru specialiști s-au alăturat echipei spitalului nostru: dr. Mădălina Iuga – medic specialist neurolog, dr. Oana Teodora Rotar – medic specialist internist, dr Andra Elena Gabor Șooș – medic specialist în psihiatria pediatrică și dr. Paul Benedict Both – medic specialist în în psihiatria pediatrică.
„Sunt medic specialist in psihiatria copilului si adolescentului și am ales să profesez în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu în primul rând pentru dezvoltarea profesională, dar și din dorința de a face parte dintr-un mediu medical activ, care pune accent pe empatie și profesionalism. În prezent fac parte din echipa CSM Copii, o echipă dedicată și motivată să contribuie la creșterea calității serviciilor de sănătate mintală oferite copiilor”, a spus dr. Andra Șooș.
Fost pacient oncologic, Florin Neag, a lăudat în discursul susținut la conferința despre medicina invazivă, chirurgia și hematologia sibiană, managerul sibian numărându-se printre supraviețuitorii cancerului, cu ajutorul medicilor din Sibiu.
„Stau în fața dumneavoastră, atât în calitate de pacient oncologic, care a beneficiat de servicii medicale asigurate de medicii chirurgi și hematologi din spitalul din Sibiu, lucru pentru care îi asigur de recunoștința mea, dar și din calitatea de fost coleg de instituție cu medicii din Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu și nu în ultimul rând, din calitatea de actual manager la un spital clinic din județul Sibiu. Este o bucurie să văd că Sibiul găzduiește un număr tot mai mare de conferințe naționale, semnificative pe întreaga arie a domeniului medical și este încurajator de asemenea să constat buna colaborare dintre spitalele clinice și Universitatea „Lucian Blaga” și inclusiv Facultatea de Medicină”, a arătat managerul Florin Neag.
Una din temele abordate la conferința de la Sibiu a fost chirurgia robotică. Managerul Florin Neag a vorbit și despre provocarea de a folosi inteligența artificială în medicină.
„Așteptăm cu toții cu interes să aflăm progresele din chirurgie, mai ales astăzi, când se vorbește tot mai des despre chirurgia robotică, despre noile tehnologii, sigur, se discută tot mai intens pe toate planurile despre inteligența artificială și, cu siguranță, aceasta își va găsi un domeniu foarte aplicat în următoarea perioadă în sănătatea publică și pentru asta, cred că trebuie să ne pregătim”, a subliniat managerul Florin Neag.
Sibiul urmează să găzduiască în această lună, la Facultatea de Medicină, unul dintre cele mai importante evenimente din domeniul psihiatriei, la nivel național: Conferința de Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală (20-23 noiembrie), care va reuni specialiști din toată țara.
Informații utile despre sănătatea mintală sunt doar la un click distanță, la adresa www.medicina-psihiatrie.ro, site-ul oficial al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”. Sibiul ocupă un loc foarte important pe harta psihiatriei din România şi din Europa, întrucât la Sibiu a fost inaugurat în anul 1863 primul spital de boli nervoase, fiind primul aşezământ de acest fel din ţară şi din sud-estul Europei.