Fotbal, Liga 1: Gaz Metan ratează şansa unei victorii cu campioana! (video-rezumat)

Echipa lui Cristi Dulca putea furniza surpriza etapei, în condiţiile în care Steaua a început jocul de la Mediaş cu o echipă aproape complet schimbată, tehnicianul steliştilor, Laurenţiu Reghecampf, a decis să menajeze majoritatea jucătorilor pentru returul din UCL, cu Legia.

Astfel, după mai puţin de 30 de minute de joc, medieşenii conduceau deja cu 2-0, prin reuşitele lui Ionuţ Buzean ('12, care a profitat de o gafă a lui Tătăruşanu) şi Robertson, care a transformat o lovitură liberă de la marginea careului ('28).

Numai că, la ultimul gol al gazdelor, Robertson a făcut un gest prostesc, scoţându-şi tricoul în euforia bucuriei, ceea ce i-a adus al doilea cartonaş galben şi implicit, eliminarea!

Fără această greşeală prostească, probabil alta ar fi fost soarta partidei! Pentru că, după ce au rămas în 10 oameni pe teren, gazdele s-au limitat la o apărare aglomerată, încercând să închidă culoarele spre poarta lui Buchta. Lucru care nu le-a reuşit în totalitate, dar dublat de şansă la ratările steliştilor, medieşenii au ajuns până aproape de ultimul sfert de oră cu avantajul de 2 goluri pe tabelă.

Numai că Filip a ieşit la rampă şi a reuşit o egalare pe final de meci, după ce în minutul 75 a finalizat cu un vole de senzaţie, iar în minutul 83 a fructificat din apropiere o pasă venită de la Mihai Costea.

Medieşenii puteau câştiga in extremis, în minutul 86, dacă centralul partidei ar fi acordat penalty-ul făcut de Pârvulescu, care l-a faultat pe Roman, la un contraatac fulgerător al medieşenilor, dar Sebastian Colţescu a refuzat să arate punctul cu var de la 11 metri, aşa cum ar fi trebuit!

De menţionat că steliştii au rămas şi ei în 10 oameni, prin eliminarea lui Pârvulescu în minutul 90+4, eliminare care trebuia să se producă în minutul 86, odată cu penalty-ul ce trebuia acordat gazdelor.

Iată echipa folosită de Cristi Dulca: Buhta – Zaharia, Muth, Trtovac, Buzean – Tahar, Todea – Alex Munteanu ('53 Frăsinescu), Vitinho, Ciprian Petre ('68 Dan Roman) – Robertson

Vezi rezumatul video al partidei:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Accident cu victimă într-o importantă intersecție pe Bdul Vasile Milea din Sibiu

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au intervenit, în...

Sfintele Paști, cu lumină, respect și omenie la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Spitalul de Pneumoftiziologie a pregătit un meniu festiv, gândit...

HRISTOS a înviat! Sfânta Lumină să să binecuvânteze!

În noaptea de Înviere, lumina sfântă a venit din...

5 victime, dintre care doi adolescenți, în urma unui accident la ieșire din Mediaș

Polițiștii rutieri au intervenit azi, de urgență, puțin înainte...

Veste mare, în Vinerea Mare, de la Brukenthal!

Absolut onorant: Patru piese din patrimoniul Muzeului Național Brukenthal...

Alte articole

Vrâncean îmbibat în alcool, autorul unui accident în Sibiu

La data de 08 aprilie, a.c., în jurul orei...

Investiții verzi în educație: Grădinițele nr. 7 și nr. 22 din Sibiu intră în reabilitare energetică

Primăria Municipiului Sibiu continuă strategia de modernizare a infrastructurii...

Tălmăcean ajuns la majorat dar și… DUPĂ GRATII, cu mandat european de arestare

La data de 7 aprilie a.c., polițiștii din cadrul...

START VOT: Județul Sibiu are 11 destinații finaliste din cele 11 categorii în competiția DESTINAȚIA ANULUI

Cu 11 destinații finaliste din cele 11 categorii, arătăm...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Modernizarea României prin integrare și convergență

„România a avansat semnificativ în procesul de aliniere la...

Din aceeași categorie

Categorii populare