O fotografie cu ţărănci din Sibiu din 1933 făcută de celebrul fotoreporter Kurt Hielscher care a realizat albumul fotografic “România”, asortată de minune unui articol despre „babele cosmice” și zilele lor… Vorba aceea: „o fotografie face cât… 1000 de cuvinte!„
Bânde, aşezate, lucrătoare şi neclintite în meşteşugul lor, femeile ilustrate de Hielscher par desprinse chiar din spusele folcloriştilor…
Ne alegem babele sau babele ne aleg pe noi? Primele zile din martie stau sub semnul jocului. Astăzi, alegerea Babelor nu mai repezintă o consecință a gândirii magice, baba ta nu-ți mai anunță norocul, ci îți spune cum vei fi la bătrânețe. Râdem și mergem mai departe, intrăm în zilele Moșilor, știm doar că sunt mai blânde, Moșii întotdeauna sunt mai buni… Avem 12 zile rituale, 12 zile dintre care 6 aparțin iernii și celelalte 6 verii, 12 zile ce stau sub semnul Babelor, 12 zile în care patroanele lor fac și desfac anotimpurile, pun laolaltă soarele cu ninsorile, lumina cu întunericul, iarna cu vara.
Odinioară, zilele însorite erau considerate aducătoare de fericire, noroc și belșug, în timp ce ploaia și ninsoarea însemnau lacrimi, sărăcie, neîmpliniri. În unele locuri, flăcăii îşi alegeau și ei o Babă, cu credința că așa cum va fi ziua, le va fi și nevasta: frumoasă sau urâtă, bogată sau săracă, fertilă sau stearpă. În alte părți, Baba nu putea fi „aleasă”, ea se stabilea în funcţie de data naşterii. Dacă persoana era născută între 1 și 12, Baba îi cădea în ziua naşterii sale; în caz contrar, se calcula suma celor două cifre care formau data nașterii iar acel număr reprezenta Baba respectivei persoane.
Există legende potrivit cărora Baba Dochia, împreună cu cortegiul ei de Babe, reprezintă cele 12 luni ale anului. Sunt divinități meteorologice care ordonează timpul și anotimpurile, aducând semne prevestitoare despre soarta omului și belșugul pământului. În alte variante, prima Babă ar reprezenta primăvara (Baba semănatului), a doua, vara (Baba muncii câmpului) iar a treia, toamna (Baba culesului), toate prevestind starea vremii și a rodului fiecărui anotimp.
Poveștile populare echivalează timpul ritual de douăsprezece zile cu durata urcușului Babei Dochia la munte și, totodată, cu numărul cojoacelor lepădate. „Şi Baba suia de zor la munte cu cojoacele pe ea. Când sui mai sus, Dumnezeu a dat o căldură zdravănă, că Baba nu mai putea de cald cu atâtea cojoace. Şi ce să facă? Da a prins a ţâpa câte unul. Şi cum a ţâpat unul s-a şi făcut stană de piatră. L-a ţâpat pe al doilea şi s-a făcut şi acesta stană de piatră. Până le-a ţâpat pe toate. Şi Baba suia, suia de zor, cu caprele. Pe când a ajuns în vârful muntelui, a dat Dumnezeu un ger mare şi a îngheţat şi Baba cu capre cu tot şi s-au făcut stană de piatră, de i se vede forma şi astăzi.”(colecția Pamfil Bilțiu).
Dincolo de povești și legende, Babele sunt strămoașele și moașele noastre mitice, femei inițiate în practicile divinatorii, depozitare ale înțelepciunii pământului, cunoscătoare ale plantelor și leacurilor, adevărați șamani ai comunităților străvechi, matriarhale. Reprezentările lor au rămas în Munții Bucegi, ai Buzăului și ai Maramureșului, pietre sacre ce veghează hotarul anotimpurilor, dezleagă primăvara și, odată cu ea, timpul vrăjilor, al magiei, al descântecelor…„că vine Baba și-i spune fetii care-o fi iubitu’ și în ce zî s-or lua, și cum o fi zâua aceia: urâtă, posomorâtă sau luminoasă, cu soare”. (Marcel Lapteș)
