Nu demult, la nivel universitar, s-a întocmit un studiu referitor la fenomenul copiilor străzii în România. S-a constatat, astfel, că „societatea românească a fost marcată de apariţia bruscă a acestui fenomen în 1990 şi de o creştere a numărului de ,,copii ai străzii”. În 1990 au fost înregistraţi 3500 de copii ai străzii, în 1995 erau 6000 iar în prezent sunt la nivel naţional peste 8500.
Copiii stăzii reprezintă categoria copiilor care trăiesc în stradă – fenomen social întâlnit peste tot în lume, dar accentuat în societăţile industrializate”.
Conform aceluiaşi studiu, Strada poate crea ocazia unor câştiguri neaşteptate prin metode pe care judecata lor morală o poate îngădui fără bariere.
Strada înseamnă pentru ei ,,drog, libertate, bani şi distracţie “, iar simbolul vieţii îl constituie casa, căminul, spaţiul în care s-ar simţi în siguranţă. Visul căminului este prezent acut la aceşti copii, casa reprezentând tot ce este normal – ,,o viaţă ca a oricărui om normal”.
În mediul urban zonele preferate de copiii străzii sunt cele centrale. În peste 50% din cazuri aceştia practică cerşetoria, evită zonele periferice, folosesc adăposturi de noapte în zonele centrale. Se remarcă un balans între alegerea zonelor centrale şi periferice în funcţie de anotimp, de modul de asociere în grupuri. Mobilitatea copiilor străzii are dimensiuni ample. În lunile mai – septembrie se îndreaptă spre Bucureşti şi Constanţa, iar iarna la Bucureşti. Majoritatea acestor copii provin din familii dezorganizate, destructurate, reconstituite, instabile din punct de vedere material, moral, afectiv. Socializarea acestor copii este insuficientă şi inadecvată.
O mare parte din copiii străzii au adoptat un comportament predelicvent şi delicvent, datorat situaţiilor limită cu care se confruntă. Agresivitatea şi violenţa sunt manifestate pentru a obţine hrană sau adăpost, uneori putere asupra grupului. Principala sursă de existenţă este cerşetoria. Copiii străzii sunt folosiţi pe piaţa neagră a forţei de muncă iar ei, pentru a supravieţui, practică munci grele, periculoase, inadecvate vârstei şi plătite necorespunzător.
Constatări, propoziţii, statistici. Copii pe stradă. Nu la joacă. Ci… „la adăpost” de o societate care deşi se sforţează să-i instituţionalizeze, duce lipsă de personal, de asistenţi maternali, de voinţă în sensul de a lupta pentru a eradica acele acuze care întreţin această racilă.
… Azi este Ziua Internaţională a Copiilor Străzii… Şi, totuşi, şi ei sunt copii. Singuri. Înfometaţi. Bătuţi. Folosiţi şi manipulaţi. Alungaţi. Huliţi. Copii care nu ştiu ce înseamnă o masă caldă. Apă caldă, o îmbrăţişare, desene animate. Sau un abecedar. Copii pentru care strada e casa lor, iar a fi copil al nimănui e un mod de viaţă, singurul pe care-l cunosc.
Începând din 1998, pe 21 martie se sărbătoreşte în toată lumea Ziua Internaţională a Copiilor Străzii, care a fost instituită prin rezoluţia Forumului Internaţional “Prietenii copiilor străzii” desfăşurat la Varşovia.