Dor de iarnă, de alb, de spiritul sfintelor sărbători … Dor de cetină împodobită, dor de daruri învelite în poleiala foșnitoare… dor de plăcinte și sarmale mancate din strachină, pe genunchi, în jurul bradului împodobit… dor de respirația tăiată, cu ochii pe ceas și la fereastră, să vezi tu, cu ochii în lacrimi de bucurie, că vine Moș Crăciun…
Pe vremea aceea, copiii trimiteau scrisori scrise stângaci dar cu atâta drag și inocență, convinși că ele rândurile mici și atâta pline de speranțe, ajung în mâinile lui Moș Crăciun și apoi se vor preface în cadouri… Și ce frumos era! Și ce bucurie! Și cum mai își povesteau apoi pruncii, unul altuia, ce au primit și cum au făcut de… n-au văzut pe Moș, în ciuda pândei și-a nesomnului sau tocmai, că l-au văzut… Ce frumos era pe când copilăria era la ea acasă și înflorea în ajun de sărbători, și fura de pe masă plăcintele abia pudrate cu zahăr și îl știa pe Moș Crăciun din colinde, din povești sau privindu-l pe bunicul deghizat cu luare aminte, și nu petreceau masa de Crăciun la… fast-food… și nici nu venea moșul închiriat pe bani grei de la nu-ș ce firmă, și bunicii te învățau din timp colinde și nu te duceau în seara de Ajun la locul de joacă de la mall… (unde să asculți… nici măcar colinde, ci muzică zbânțuită, de… fițe). Și pe vremea aceea copii și mai măriceii nu petreceau Crăciunul pe… Facebook.
