6 ianuarie 2014: o poveste care intră în mormânt. Clopote, lacrimi, amintiri. Dar nu, dincolo de slujba de pomenire, dincolo de „ultimul drum”, eroul Gl.bg.(r.) Geratimusz MORAR rămâne în memoria sibienilor. Militari , vârstnici… O lecţie de viaţă pentru cei mai tineri….
Născut la 15 octombrie 1916, Geratimusz Morar a petrecut 1068 de zile pe Frontul de Est, în timpul celui de–al Doilea Război Mondial. Aşa cum aflăm din comunicatul remis de Academia Forţelor Terestre, eroul trecut acum la cele veşnice, a făcut parte din Batalionul 17 Vânători de munte, din Brigada a IV-a Vânători de Munte, iar din 22 iunie 1941 până în 1944 a luptat in Ojeva, in Basarabia, a trecut in Ucraina, a fost rănit la Mariopol, a ajuns în Crimeea, a mers la Kerci, apoi în Sudac, a ajuns la Sevastopol, a luptat în Caucaz, a ajuns la Ceaplinka, Simferopol, Eupatoria. În toata aceasta perioadă cumplită de război, a fost rănit de 5 ori, a apărut pe lista dispăruţilor şi, mai mult, părinţii l-au crezut mort. Din 1941 până în 1944 nu a fost deloc acasă şi nici nu a corespondat cu familia. Când s-a întors în satul natal, a aflat ca toata lumea îl credea mort, iar in cimitir exista o cruce cu numele lui.
O poveste de viata impresionanta, un erou care şi-a pus viaţa în joc de câte ori i-a cerut-o datoria, un caracter demn de toata aprecierea. Un erou, un exemplu de jertfă, devotament şi dragoste de ţară.
În urmă cu vreo doi ani, împărtăşea, cu fruntea sus, povestea lui, colegilor de la Adevarul.ro: „În 1941, pe 22 iunie, tânărul Geratimusz pleca împreună cu ceilalţi membri ai batalionului 17 vânători de munte la un drum greu, care i-a schimbat definitiv viaţa. „Prima acţiune am avut-o în comuna Fundul Moldovei, după care ne-am îndreptat spre Basarabia. Am trecut prin oraşul Cernăuţi şi apoi prin comuna Ojeva unde s-au dat lupte grele, pierzând mulţi ofiţeri şi trupă. În această localitate am fost rănit la un picior, fiind internat la infirmerie 7 zile, după care am intrat din nou în luptă”, rememorează bărbatul. Drumul a continuat spre Ucraina şi apoi spre marea Azov. Ajunşi la Rostov, au primit ordin să intre în Crimeea pentru a „curăţi munţii de partizani”. Au luptat din greu, iar după ce au fost descoperite şi ocupate poziţiile unde se aflau partizanii au fost retraşi din munţi şi au ocupat poziţie de luptă pe litoralul Mării Negre. „Am primit apoi ordin să ne deplasăm spre oraşul Feodosia, unde în 28-31 decembrie 1941 ruşii au debarcat circa 6 divizii de infanterie, fapt ce a forţat trupele române şi aliate să se retragă 30 de kilometri. Ruşii au înaintat de Kerci până în Stari-Crim. Aici era un şant antitanc şi am ocupat poziţie de luptă. În această localitate am stat timp de o lună, timp în care am fost bombardaţi de pe vase de război de tunuri de calibru mare, focul începând la ora 2-3 şi ţinând aproximativ 6 ore, în fiecare noapte am stat sub ploaia de proiectile grele”, îşi aminteşte actualul veteran de război. În râul îngheţat, la temperaturi de minus 40 de grade În anul 1942, în timpul ofensivei spre Kerci, au trecut peste un râu îngheţat unde nu exista pod. La jumătatea drumului, gheaţa s-au rupt şi au ajuns în apa, pe un ger cumplit, cu minus 40 de grade în termometre. Şi pentru că cea mai apropiată aşezare era la 40 de kilometri, s-a dezbrăcat de hainele ude şi a pracurs drumul învelit în pături, pe gerul de foc. În martie 1942 vânătorii au fost retraşi din munţi, şi s-au pregătit apoi pentru bătălia cea mare, cucerirea fortăreţei Sevastopol. Luptele au durat din mai până în iulie 1942, iar amintirile de aicidor şi acum. Încercuit împreună cu încă 3 camarzi, s-au ascuns pe firul unui râu şi o săptămână au mâncat doar frunze de alun. În acelaţi 1942, dar în septembrie au primit ordin să treacă marea şi să ocupe poziţie de luptă în munţii Caucaz, unde au stat până în august 1943. „În această perioadă am fost rănit la cap de o schije, iar grupul de comandă al unităţii a fost nimicit de un proiectil de mare calibru. Unitatea a rămas fără grup de comandă, s-au adus alţi comandanţi iar în septembrie 1943 a început retragerea din Caucaz. În zilele de 24-30 octombrie 1943 s-au dat lupte grele producându-se mari pierderi atât în armata română cât şi în cea germană. Trupele sovietice erau blindate, cu tancuri şi tunuri grele, inclusiv Katiuşe, iar armata română lupta fără a fi motorizată, cu excepţia unei divizii blindate germane. Lupta a fost foarte aprigă, românii împreună cu nemţii au rupt frontul dinspre marea Azov în trei puncte, dar în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie 1943 am fost încercuiţi de trupele sovietice. O parte din unităţile române au fost nimicite iar alte unităţi au fost prinse şi trimise în lagăre”, povesteşte generalul Morar”.
Când s-a întors de pe front, a lucrat un timp în mină, la Roşia Montană, apoi, din 1952 s-a stabilit la Sibiu, unde în ultimii ani a fost preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război.
A fost, cum spunea, „supravieţuitor pe mare, pe o mare de morţi”
Sursa foto: www.sibiu360.ro
