Premiera spectacolului pe care Gigi Caciuleanu il pune in scena la Sibiu, „Mozart Steps”, are loc la inceputul weekend-ului.
Vineri, spectacolul in care actorii Teatrului National „Radu Stanca” au devenit dansatori se va intalni cu publicul sibian. Gigi Caciuleanu spune ca are emotii foarte mari la intalnirea cu publicul pentru ca sibienii sunt oameni rasfatati cultural care au vazut productii ale companiilor importante din intreaga lume.
Gigi Caciuleanu spune ca, pentru premiera „Mozart Steps”, se simte ca si cum s-ar prezenta la New York sau Paris.
„Este o intalnire si in sus, si in jos, o intalnire cu oameni din Sibiu, cu oameni foarte rasfatati de care imi e o frica de mor pentru ca sa ma prezint aici e ca si cum m-as prezenta la New York sau Paris, e foarte greu. Lumea a vazut de toate. L-ati vazut si pe Purcarete, l-ati vazut si din Japonia, si de nu stiu de unde. Pentru mine este un examen extraordinar”, a spus in cadrul unei conferinte de presa Gigi Caciuleanu.
„Mozart steps” ii aduce in centru pe actorii sibieni si studentii sibieni de la actorie iar cel care a semnat coregrafia isi doreste ca publicul sa primeasca „pumni in burta”.
„As vrea ca in acest spectacol, „Mozart steps”, omul care sta pe scaun asa zica: „Domn'le, dar si eu pot sa fac asta!”, cu toate ca sigur nu poate pentru ca stiu cat i-am chinuit ca sa faca ceea ce fac. Ceea ce se va vedea va fi dans. Ceea ce le cer dansatorilor de foarte mare nivel, le-am cerut loc, in sensul nuantelor. Este un fel de concurs de dans al buricului, in care totul tasneste din centrul buricului. Iar centrul corpului il avem cu totii. Daca dansul meu, daca spectacolul meu ar vorbi nu numai ochilor, nu numai mintii, nu numai inimii, ci si acestui centru vital unde se fac copiii, unde se mananca, unde se digera, unde toate organele importante sunt, atunci am reusit, daca nu, n-am reusit. Daca omul se duce si numai se uita, daca sta fara sa primeasca niste pumni in burta nu merge. La fel le cer si actorilor”, a completat Caciuleanu.
„Mozart steps” va avea premiera vineri, 13 septembrie, iar avanpremiera va avea loc joi, 12 septembrie, de la ora 19.00, la Teatrul National „Radu Stanca”. La premiera va fi prezent si Gigi Caciuleanu care va raspunde la intrebarile celor prezenti dupa terminarea spectacolului.
Pretul unui bilet este de 20 de lei iar cu reducere, 15 lei.
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


