Sarbatoarea mocanitei poarta si azi povesti! Calatoria ei continua si va asteapta sa impartiti inca o zi de toamna cu trenul cu abur si cu inima de numa’ buna de primit si plimbat oaspeti incoace si incolo pe Valea Hartibaciului.
Asadar, grabiti-va s-o prindeti si sa calatoriti, sa va intoarceti in timp si sa traiti aventura!
Ieri, un popas impresionant al Mocanitei a fost la Cornatel. Lume de pe lume s-a adunat s-o intampine si s-o blagosloveasca, sa se bucure si sa se plimbe… chiar si primarul si parintele au venit la mica gara, dintr-o data neincapatoare pentru poveste ei- o alta “pasare phoenix” trancanind pe sine… copi, parinti bunici, localinici si turisti au trait SARBATOAREA.
Pentru ca nu intamplator mocanita vesela s-a pus iar in miscare. Trenuletul mult iubit implineste venerabila varsta de 105 ani!
Si… ce mai stati pe ganduri? Gata! Suiti in vagoane, ca… poveste este pentru toata lumea!
FILE DE ISTORIE
O dată cu trasarea liniilor principale de cale ferată din Transilvania la sfârșitul secolului al XIX-lea, conducerea Imperiului Austro-Ungar a decis să încurajeze inițiativele private locale pentru construirea de linii secundare care să deservească principalele stații de pe liniile magistrale și care să ajute la dezvoltarea zonelor rurale, atât prin asigurarea transportului de călători, cât mai ales pentru transportul produselor agricole și forestiere.
Așadar, beneficiind de suportul financiar al guvernului de la Budapesta, baronul Apor din Sighișoara decide să construiască o cale ferată care să lege Podișul Târnavelor de Podișul Hârtibaciului. Din cauza dificultății traseului dintre Sighișoara și Brădeni, care presupunea curbe foarte strănse și o declivitate crescută pentru traversarea dealului Apoldului, s-a ales ecartamentul îngust, standardizat în imperiu la 760 mm.
1895 – “Societatea Căilor Ferate Locale Sighișoara-Sibiu” – începe, la Sighișoara, construcția liniei și, în ciuda întârzierilor provocate de inundații, reușește la finele anului 1898 realizarea celor 48 de kilometri până la Agnita.
1919 – o dată cu sfârșitul războiului și Unirea Transilvaniei cu România, operarea liniei va fi preluată de Căile Ferate Române.
1910 – Linia va fi prelungită cu încă 62 km, până la Sibiu. Tot atunci se va da în folosință, la insistența comunității locale, și ramura Cornățel-Vurpăr, adăugând încă 13 km la lungimea liniei, care cu un total de 123 km avea să devină după război cea mai lungă cale ferată îngustă din România.
1908 – compania feroviară de stat a Ungariei – MAV – preia operarea liniei, deși proprietarul rămâne SCFL.
1912 – se întocmesc planuri pentru extinderea liniei la sud de Agnita, către poligonul militar de la Cincu și mai departe peste râul Olt pentru a face joncțiunea cu calea ferată normală la Voila. Din păcate, turbulențele premergătoare izbucnirii Primului Război Mondial au făcut ca această extindere să rămână doar la stadiul de plan.
1965 – linia dintre Sighișoara și Agnita a fost închisă și apoi demontată din cauza pantelor abrupte și a curbelor strânse, care o făceau dificil și scump de operat, viteza medie pe acest traseu fiind de 10 km/h. Marea parte a rambleului a fost apoi ocupat de drumul județean care lega Sighișoara de Agnita. Șinele au fost scoase și de pe străzile Agnitei, iar o nouă gară terminus a fost construită la 3 km în afara orașului, înspre Sibiu.
Porțiunea de linie rămasă între Agnita și Sibiu, respectiv Cornățel-Vurpăr, a fost modernizată la standardele vremii, cu precădere pentru transportul de marfă. Dacă anii ’60 marchează un prim moment de vârf în ceea ce privește traficul liniei, prin transportul masiv de sfeclă de zahăr, anii ’80 îl marchează pe al doilea, prin transportul de material lemnos, cu precădere bușteni de stejar.(www.mocanita.ro)
Surse foto: Ia Rosia Sibiu, Asociatia Prietenii Mocanitei
