„Hori de primăvară” – primul turneu național al lui Grigore Leșe ajunge şi la Sibiu. Pe 6 martie!

Transilvania și Banatul vor răsuna de muzică pentru suflet în perioada 2 martie -15 martie. Popasul, la Sibiu, va fi pe 6 martie, la Casa Sindicatelor.

Grigore Leșe, personalitate marcantă a culturii românești, va susține concertele „Hori de Primavară” în cadrul programului „Tradiție Istorie Rost”.

Invitații maestrului vor fi Taraful lui Firuța din Islaz și Taraful din Babiciu.

 

Ce mărturiseşte Grigore Leșe:

 

„Cântecelor li se spun hori: hore în grumaz, înturnată, adâncată, moroşenească.

De ce cântă omu’?… Pentru că aşa îi vine: de pildă, de osteneala bătrâneţilor. Când cântă omu’?… Când îi vine. Horile îs stampărari/ la omu cu supărări…

Muzica românească exprimă un sentiment: de dragoste, de dor, de înstrăinare, de jale. Ţăranul cânta pentru a-şi exprima un sentiment, lăutarii o fac pentru a câştiga bani. Unii se slujesc de folclor, alţii slujesc folclorul.

Pe pământ avem două şanse: credinţa şi arta.”

Aşadar, poftiţi la o porţie zdravănă de românism autentic!

 

A absolvit Academia de Muzica „Gheorghe Dima”, din Cluj-Napoca, Facultatea de Interpretare (Fagot), azi fiind doctor în Muzică și profesor asociat al Facultății de Litere, Universitatea București și al Universității de Muzică București. Repertoriul lui este constituit din melodii vechi, provenind din folclorul autentic al zonei și marcând evenimente importante din viața omului. Grigore Leșe cântă și la diverse instrumente muzicale.

Demn de precizat, președintele României Ion Iliescu i-a conferit lui Grigore Leșe la 10 decembrie 2004 Ordinul național Pentru Merit în grad de Cavaler, „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”.

 

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: