Românilor le şade bine să cinstească aşa cum se cuvine o mare sărbătoare! Aşa se face că, de Crăciun, bucatele puse pe masă parcă au un gust ceva mai bun faţă de o zi obişnuită… La fel de bine, straiele tradiţionale nu mai par ieşite din comun în drum spre slujba de duminică… Iar colindele, an de an, duc din poartă în poartă graiul sfânt al credinţei si traditiei de care nu avem dreptul sa ne despartim!
În dicţionarul explicativ al limbii române, colinda este definită ca fiind un,,vechi cântec popular românesc cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulți cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou”. Respectând întocmai această definiţie, dar şi tradiţia moştenită de secole, zeci de copii, tineri şi adulţi se vor strânge azi, la ora 15.00, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Aici, aceştia se vor împărţi în trei cete si vor colinda prin gospodăriile ţărăneşti expuse în muzeu (Mierta-Dragu, Deseşti şi Feneş din sectorul agricultură).
Pentru strădania lor, colindătorii vor primi drept răsplată covrigi, cozonac şi mere din partea gazdelor, iar Craciunul… va fi mai aproape!
Muzeul ASTRA are rolul de partener în această acţiune iniţiată de Asociaţia Rut a Parohiei Ortodoxe ,,Mihai Viteazu” din Sibiu şi A.S.C.O.R., filiala Sibiu.