Dacă icoana este o formă de artă, atunci ea nu este o artă obişnuită, oricare ar fi ea, ci o artă sacră, atât în ceea ce priveşte rostui ei, cât şi modul de realizare. Icoana are rostul de a fi cinstită de către credincioşi în cadrul liturgic al bisericii sau în cadrul privat al căminului, „biserica de acasă”, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur.
Icoana este sprijinitoarea rugăciunii, ajutând sufletul să dobândească, prin imitarea sfântului înfăţişat în ea, buna şi cuvenita aşezare duhovniceasca, ca să se poată astfel aduna din risipirea în cele de rând şi înălţa la cele de sus. Dar ea este mai mult decât atât. Forma ei deosebită i se face creştinului cale duhovniceasca de unire cu sfântul înfăţişat în ea şi de primire a harului pe care acesta îl poartă. Icoana e atât de îmbibată de harul acesta, încât adesea se petrec semne minunate…
Şi, iată, puterea sa dă aripi şi inspiraţie mânuţelor trudnice ale pruncilor din Avrig… Dovada?
Să îi vedeţi cu cât drag şi dăruire se adună în fiecare luni la Biblioteca Orăşenească să dea naştere unui meşteşug străvechi: icoanele pe sticlă… sunt atenţi, cuminţi şi plini de dorinţă… iar icoanele lor stârnesc admiraţie şi parcă au ghiers rugăciunilor din sufletele lor pure…
Totul sub îndrumarea pictoriţei Maria Mirela Moldor.
