Iepurasul a vizitat deja Targul de Pasti din Sibiu

Vremea superbă din acest week-end a atras numeroși vizitatori la Târgul de Paști deschis în Piața Mare din Sibiu. Oferta comercianților, vernisajul expoziției de icoane a artistei Lucia Nica, prima etapă a Olimpiadei de Pasti și atelierele de încondeiat ouă, au reprezentat un motiv în plus pentru cei care au ales să facă o plimbare în peisajul superb al centrului istoric din Sibiu.

O parte din aceste activități vor fi reluate în zilele care urmează. Programul complet al evenimentului poate fi accesat pe site-ul www.targuldepasti.ro sau pe pagina de Facebook.

Primii olimpici

La prima etapă a Olimpiadei de Paști au participat 35 de copii care au parcurs individual toate cele 8 probe ale concursului: Suflatul ouălor, Rostogolirea ouălor pe plan drept, Rostogolirea ouălor pe jgheab, Mini – bowling, Minigolf, Fuga cu ouăle, Scrabble și proba din finală, “Oul de munte”.

Competiția a fost foarte strânsă, de la primul fluier al arbitrilor până în semi-finale, unul dintre finalițti fiind desemnat în urma unei probe de baraj. În finală au rămas 6 copii, cei care au dovedit multă îndemnâre și mai ales multă răbdare, întrucât, în marea finală copiii au fost nevoiți să mute un „munte de sare” folosind o lingură. În vârful muntelui organizatorii au poziționat un ou.

Concurenta care a făcut cele mai multe mutări fără ca oul să se rostogolească a fost Cristea Carla, eleva a C.N. Octavian Goga, câștigătoarea Olimpiadei. Pe locurile doi și trei s-au clasat Brănescu Daniel, elev al școlii nr. 23 și Oltean Cristian, elev al C.N.Gheorghe Lazăr. Toți finaliștii au primit cadouri din partea Iepurașului și aplauze din partea susținătorilor de pe margine.

Tradiții transmise de la o generație la alta

De multă răbdare au avut nevoie și copiii înscriși la atelierul de încondeiat ouă, coordonat de Sebastian Paic, meșter popular din Cluj Napoca, recent câștigător al Premiul pentru Revigorarea Tradiției Populare la Târgul de Paști de la Gura Humorului, cu numeroase participări la târguri, expoziții și festivaluri în țară și străinătate.

Cei 60 de copii au demonstrat în cele două zile simt estetic dar și meticulozitatea având în vedere că ouăle au fost încondeiate după metode tradiționale iar ceara folosită avea nevoie de încălzire în prealabil şi păstrare la o temperatură constantă.

 

Icoana – prag înflorit

Așa se intitulează expoziția de icoane vernisată în prima zi a Târgului de Paști de dr. Valentin Mureșan, de domnul Ion Tamaian, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Sibiu și de preotul Cătălin Sămărghițean în prezența celor aproximativ 50 de invitați. Toți au apreciat cele 38 de icoane realizate de artista Lucia Nica, membru al Academiei Artelor Tradiționale din România, cu o activitate expozițională impresionantă, începută în urmă cu 20 de ani. Cei interesati pot vizita expoziția găzduită de Centrul de Informații pentru turiști zilnic, în intervalul orar 09:00 – 17:00

Cea mai călduroasă ediție a Târgului de Paști din Sibiu continuă să atragă turiști dornici să-și petreacă minivacanța de 1 mai și cea prilejuită de Sărbătorile Pascale la Sibiu. Până în prezent 70 de persoane au profitat de oferta turistică de tip city break conturată în jurul evenimentului.

Târgul de Paști din Sibiu este organizat de Fundația AU-RO Austria Pro România în parteneriat cu A1 Events. Evenimentul este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu. Mai multe informații pe site-ul www.targuldepasti.rosau pe pagina de https://www.facebook.com/targuldepasti

Sergiu Olteanu

Mai multe fotografii puteti vizualiza pe pagina de Gfacebook a SibiuNews, dand click AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

5 victime, dintre care doi adolescenți, în urma unui accident la ieșire din Mediaș

Polițiștii rutieri au intervenit azi, de urgență, puțin înainte...

Veste mare, în Vinerea Mare, de la Brukenthal!

Absolut onorant: Patru piese din patrimoniul Muzeului Național Brukenthal...

Vrâncean îmbibat în alcool, autorul unui accident în Sibiu

La data de 08 aprilie, a.c., în jurul orei...

Investiții verzi în educație: Grădinițele nr. 7 și nr. 22 din Sibiu intră în reabilitare energetică

Primăria Municipiului Sibiu continuă strategia de modernizare a infrastructurii...

Alte articole

Tălmăcean ajuns la majorat dar și… DUPĂ GRATII, cu mandat european de arestare

La data de 7 aprilie a.c., polițiștii din cadrul...

START VOT: Județul Sibiu are 11 destinații finaliste din cele 11 categorii în competiția DESTINAȚIA ANULUI

Cu 11 destinații finaliste din cele 11 categorii, arătăm...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Modernizarea României prin integrare și convergență

„România a avansat semnificativ în procesul de aliniere la...

ASTRA înTINE(r)este: O șansă pentru tinerii scriitori la aniversarea a 165 de ani de istorie culturală

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu marchează un moment istoric printr-o...

Paște cu premii și program special la Promenada Sibiu: Iepurași de ciocolată și cadouri pentru vizitatori

Spiritul sărbătorilor de primăvară cuprinde Promenada Sibiu. Centrul comercial...

Din aceeași categorie

Categorii populare