Schimbați-vă planurile de vacanță sau… dacă aveți curaj, luați-o pe jos! Șoseaua care duce către Sarmizegetusa Regia, inaugurata în luna mai a acestui an, a fost ruptă de o furtuna cumplită dezlănțuită în zona Munților Orăștiei. Drumul oferă acum imagini apocalptice și face imposibil accesul mașinilor. În aceste condiții, turițtii care țin morțiș să viziteze situl UNESCO sunt nevoiți să parcurgă câțiva kilometri pe jos.
Potrivit presei locale, în cel puțin cinci locuri de pe cei 18 kilometri ai drumului construit cu fonduri de la Uniunea Europeană, apele înfuriate din Valea Albă și ale Grădiștii au produs distrugeri mari, care necesită lucrări ample, parctic… refacerea din temelii a drumului
„A fost cea mai puternică furtună din ultimii ani, iar în mai multe locuri, din cauza viiturilor, drumul s-a rupt și este riscant să se mai poate circula pe el cu mașina”, anunță Vladimir Brilinsky, administrator al sitului UNESCO Sarmizegetusa Regia, citat de turism.bzi.ro.
Sursa foto: turism.bzi.ro