Unii oameni se aseamănă cu scoicile: sunt atât de simpli, dar au ascunse în ei perle minunate…
…Pentru că pot face lucrurile să prindă aripi. –
…Pentru că aici tradiţia este un suflu continuu, este respiraţia unei comunităţi. Şi nimeni nu s-a oprit şi nu se va opri din respirat.
…Pentru că totul pare rupt dintr-o poveste. Sau poate chiar este… –
… Pentru că Gurănii au sufletele şi inimile deschise. Le poţi vedea asta în priviri.
…E ceva magic în aerul de aici. Şi pe feţele copiilor din Gura Râului”.
Așa simte, așa crede, așa înțelege și așa povestește ploieșteanul Mihail Dulu (despre care scriam oarecând că de vreo 10 ani vine la toate sărbătorile la Gura Rîului, îndrăgostit de această gură de rai), revenit anul acesta (pentru că altfel nu se poate) la Gura Rîului, să se bucure și să ia cu el, adânc în inimă, undeva, plinul unui praznic ca-n basme.
Și… priviți ce a fotografiat și ce a pus al inimă, fericit să redescopere România PROFUNDĂ, România BUNĂ, România celor care SIMT ROMÂNEȘTE, ca într-n CREZ pe care îl învață de la bunii lor și-l țin în lada de zestre a ființei lor din neam în neam.
Priviți și opriți-vă o țâră să vă bucurați și voi de emoția acestor instantanee care vorbesc cea mai frumoasă limbă de pe pământ: dragostea de neam… Priviți și învățați. Priviți, și, de ce nu, hadeți să mulțumim oaspetului ploieștean că prin gestul său, duce la el acasă și în sufletul oricui lecția de românism și RAIUL de la Gura Rîului (în miez de Mărginime)
*Este Mărginimea Sibiului, ținutul în care dimineața te trezesc clopotele vitelor şi huruitul căruțelor trase de cai; locul în care mireasma căpițelor de fân, pajiștile înflorite și turmele răsfirate de oi te duc cu gândul la un tărâm îndepărtat. E locul în care, iarna, copiii încă se dau cu săniuţele pe uliţele dosite, înecate în fum de foc cu lemne. Pentru mulți este doar o imagine desprinsă dintr-un film, dar pentru Mărginimea Sibiului este viața de zi cu zi.
Mărginimea Sibiului cuprinde 18 localități înșirate la poalele Munților Cindrel și Lotru. Istoria Mărginimii e atât de veche încât legendele povestesc despre vremuri în care pe aceste meleaguri locuiau uriași pricepuți și pașnici.
În secolele XIV-XV, când presiunile coloniștilor sași și pretențiile regilor unguri au fost tot mai mari, mărginenii s-au retras în munți și s-au ocupat cu creșterea animalelor. Păstoritul a fost ocupația principală a acestora, iar transhumanța (văratul oilor la munte și iernatul în jurul satului sau în zonele mai calde) a devenit parte din viața lor.
„Drumurile oilor”, după cum erau numite drumurile străbătute de turme, se întindeau până dincolo de Carpați și Dunăre, spre Constantinopol, Adriatica, Panonia, Polonia, Ucraina de Sud sau Crimeea. Păstoritul a rămas o ocupație tradițională, iar daca veți veni în Mărginime, nu e pășune unde să nu vedeți vreo turmă de oi și să nu vă întâmpine lătratul câinilor ce o păzesc.
Obiceiurile și datinile se păstrează și în zilele noastre, iar meșteșugarii, tineri sau bătrâni, se bucură oricând de vizita celor dornici să le descopere tainele meșteșugurilor. Aceste valori nepreţuite, păstrate ani de-a rândul, i-au adus Mărginimii, în anul 2009, titlul de Destinaţie Europeană de Excelenţă şi în 2009, premiul de excepţie în turism, „Mărul de Aur”.(http://www.sibiu-turism.ro/ )
sursa foto: Mihail Dulu
