Vreți să vă meargă la inimă ipostazele satului din Mărginime, primăvara? Iată două imagini vii, dar parcă pogorâte de… SUS, din cântecele nemuritoare ale Doamnei Munților- LUCREȚIA CIOBANU. Pleacă oile la munte… la Rășinari. Se umple satul de mioare, de dor, de tradiție și-ți umple inima, române, oriunde-ai fi!…
Dă bine Doamne, că nu s-o sfârșit drumul către munte, că mai îs mioare și ciobani, ca muntele-i primește cu harul lui…
Priviți, bucurați-vă și fiți mândri că mai există așa ceva!
Pleacă oile la munte, măi
C-un batal frumos în frunte, măi
Vântul bate vălurele,
Și-mi aduce dor și jele, măi
Turma mare-i și se duce
Și eu n-o mai pot ajunge, măi
Când eram și eu cioban,
Mânam turma an de an,
Dară vremea a venit
Să mă văd îmbătrânit
De la Iezer mai la vale,
De la Iezer mai vale, măi
Este-un țanc cu iarba mare, măi
Unde cântă cucul tare,
Unde cânta cucul tare, măi…
*Imaginile au fost surprinse în urmă cu puțină vreme de bunul român Pavel Diaconu, moșu’ cu muzeu din Rășinari.
