Potrivit documentelor, în anul 1510, în Sibiu erau construite 1311 de case, în mare parte din lemn, ceea ce făcea ca acestea să fie expuse focului, fără nicio măsură de protecție. Cronica vremii reține că incendiul din 1556 a provocat pagube imense: au fost arse 556 de case și au murit 81 de oameni. Pericolul izbucnirii unor noi incendii, dar și dorința de a avea un acces mai ușor la apă au contribuit la inițiativa distribuirii apei pe străzi, prin construirea unor fântâni.
În acest context, o primă fântână a fost realizată în centrul orașului, fiind alimentată printr-o conductă , dintr-un bazin decantor situat lângă Poarta Cisnădiei. Unele acte atestă existența a încă unei fântâni alimentată identic, aflată în strada Regina Maria.
Potrivit datelor consemnate printr-o faină inițiativă pe contul de socializare al societății de Apă-Canal Apa Canal S.A. Sibiu, trebuie menționat că această conductă era din bazalt și că pe atunci nu erau cunoscute metodele de etanșare a țevilor. Astăzi, aceste țevi se fac cu manșon, dar la acea vreme construcția tuburilor se făcea în formă conică. Ulterior, deoarece tuburile din bazalt nu erau etanșate corect, au apărut tuburile din lemn. Rețeaua de conducte din lemn a cunoscut o mai largă întrebuințare și dezvoltare decât cea din bazalt, primele consemnări privind utilizarea acesteia datând din secolul al XVIII – lea. O dovadă în acest sens o constituie numărul mare al fântânilor conectate la această rețea.
Amintim, astfel, fântâna din str. A. Iancu ( 1656), din str. Tribunei, Ocnei (1748)- care au fost în număr de 27. (Sursa: APA SIBIULUI, Editura Honterus – 2009)
sursa foto: Andrei Naita/Apa Canal S.A. Sibiu
