IMAGINILE ZILEI care țin în ele mirajul sărbătorii studențești de la SIBIU!

La așa faine evenimente cum e cel care a cucerit azi centrul istoric dar și inimile sibienilor, prietenul nostru Louis Guermond n-are hodină! Dar are inspirație cu carul… Poate și pentru că pe la noi, sărbătorile cuprind mintea, inima și… aparatul foto și nasc momente numa de pus la inimă! Și musai să fie cu toatele imortalizate, că fain îi Sibiul, în toate și-n toate și cură pe-aici frumosul, umanul, lumina din sufletele oamenilor. Iară când îi vorba de pus la… carte, apăi sărbătoarea se țese de până și soarele și ploaia și pașii stau în loc. Într-un soi de exercițiu de admirație ad-hoc…

Și pentru că suntem convinși că și voi vă veți bucura la vederea ăstor imagini, vă poftim să le trăiți măcar așa, printr-o preumblare foto, să vă râdă inima, nu alta!

Și nu uitați: tinerețea n-are vârstă, cum spunea Pablo Picasso.

***

Tinerețea, chiar în mijlocul mâhnirilor ei, are o lumină a ei.”
Emil Gârleanu
„Tinerețea este zâmbetul viitorului în fața unui necunoscut care e însuși viitorul, și e firesc să fie fericită. S-ar spune că răsuflarea ei e făcută din speranță.”
Victor Hugo
„Tinerețea înseamnă ardere, vibrație, dinamism.”
Gheorghe Tomozei
„În tinerețe, când stările sufletești sunt vii și multe, timpul trece plăcut și încet, așa că, privind îndărăt la o distanță de câțiva ani, îți pare o eternitate.”
Garabet Ibrăileanu

 

 

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: