Impactul schimbărilor climatice în județul Sibiu. CE FAC AUTORITĂȚILE?!

impactu

 

  • Consiliul Județean Sibiu câștigă finanțare pentru primul proiect în acest domeniu
  • Două studii climatice și două Planuri de acțiune pentru atenuarea schimbărilor climatice și măsurile necesare pentru adaptare
  • Ghid de bune practici pentru elaborarea și a altor planuri pentru comunitățile din județul Sibiu

 

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean a semnat joi, 16 decembrie, alături de ministrul Mediului Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, contractul de finanțare pentru primul proiect depus de instituție care are în vedere realizarea unor planuri de acțiune și a unor măsuri pentru adaptarea la schimbările climatice în județul Sibiu.

Proiectul  Schimbările climatice – Plan de acțiuni pentru  atenuare și măsurile necesare pentru adaptare în județul Sibiu va fi realizat de Consiliul Județean Sibiu, cu sprijinul cercetătorilor din Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.

Valoarea proiectului este de peste 600.000 lei, fiind acordată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Programul RO-Mediu cu surse provenite din Granturile SEE 2014-2021.

Scopul principal al proiectului este de a realiza două planuri de acțiune pentru atenuarea schimbărilor climatice și totodată pentru a identifica măsurile necesare pentru adaptarea la aceste schimbări la nivelul municipalităților Sibiu și Mediaș, dar și de a conștientiza efectul schimbărilor climatice la nivelul autorităților din județul Sibiu, al locuitorilor și al tuturor factorilor implicați.

“Identificarea și implementarea celor mai bune soluții pentru diminuarea efectelor pe care le au schimbările climatice în întreaga lume sunt mai mult decât o necesitate. De aceea, pentru a proteja mediul înconjurător în județul Sibiu am introdus componenta “verde” în cele mai importante proiecte pe care le derulăm, precum eficientizarea energetică a clădirilor aflate în patrimoniu sau crearea unor soluții alternative pentru transport,  dar am și implementat măsuri interne pentru reducerea folosirii materialelor care poluează sau diminuarea consumului de hârtie prin implementarea digitalizării în instituție. În egală măsură, ne dorim ca prin fiecare proiect să contribuim la viziunea pe termen lung a Uniunii Europene – aceea de a construi o Europă neutră din punct de vedere climatic până în 2050”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Universitatea Babeș-Bolyai, partenerul Consiliului Județean Sibiu în acest proiect, este universitatea cu tradiția cea mai veche din România, dar este şi o instituție de cercetare de top din Europa a cărei misiune este de a susține în cadrul comunităților locale, regionale, naționale și internaționale dezvoltarea componentelor socio-economice specifice. De mai mulți ani, UBB ocupă primele poziții din țară în clasamentele internaționale, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii şi este membră în organizaţii şi alianţe ale celor mai prestigioase universități europene (GUILD şi EUTOPIA).

Din acest an a fost confirmată ca prima universitate „world-class” din România. Încă din 2016, UBB are o  strategie dedicată măsurilor de dezvoltare sustenabilă (UBB Goes Green). Pe lângă componenta educativă de înaltă calitate, cercetarea științifică şi transferul tehnologic şi cognitiv către societate sunt principalele misiuni ale UBB.

Ca una dintre cele mai titrate instituţii naţionale de cercetare în domeniul schimbărilor climatice, UBB, prin cercetătorii de la Facultatea de Geografie şi de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, va sprijini activ CJ Sibiu cu componenta de cercetare şi elaborare de documente strategice în implementarea acestui proiect, cu scopul de a oferi soluții viabile pentru cele două comunităţi locale în contextul schimbărilor climatice actuale.

 

Cele mai importante activități din cadrul Proiectului sunt:

  • elaborarea a două studii climatice dezvoltate la scară locală privind schimbările climatice în cele două municipalităţi (Mediaş şi Sibiu) care vor sta la baza elaborării celor două planuri de acțiune pentru atenuarea schimbărilor climatice și a identificării măsurilor de adaptare la schimbările climatice actuale în vederea creşterii rezilienţei celor două comunităţi locale;
  • actualizarea Strategiei privind adaptarea la schimbările climatice în Municipiul Sibiu;
  • dezvoltarea unei societăți informate și conștiente de riscul reprezentat de schimbările climatice, contribuind în felul acesta la procesul de integrare și dezvoltarea economică și socială prin creșterea înțelegerii impactului schimbărilor climatice, evaluarea răspunsurilor adecvate la nivel sectorial și inter-sectorial;
  • elaborarea unui Ghid de bune practici care să vină în sprijinul altor comunităţi locale din judeţ şi din ţară pentru elaborarea planuri locale de acţiune;
  • elaborarea unui Studiu de dezvoltare a unor măsuri de planificare urbană verde-albastru pentru două dintre clădirile care găzduiesc școli de educație incluzivă din subordinea Consiliului Județean Sibiu.

 

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: