În vederea punerii în aplicare a O.U.G. nr. 33/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind actele de stare civilă şi actele de identitate ale cetăţenilor români, până la modificarea şi completarea H.G. nr. 64/2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, cât şi pentru a nu crea sincope în procesul de soluţionare a cererilor privind înregistrarea tardivă a copiilor cu vârsta de până la 14 ani, după împlinirea termenului de 30 de zile, autoritățile aduc la cunoştinţa persoanelor interesate, punctual, următoarele:
1. Întocmirea actului de naştere se face de personalul cu atribuţii de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, pe baza declaraţiei verbale a persoanelor enumerate mai jos, a actului de identitate al mamei şi al declarantului, a certificatului medical constatator al naşterii şi, după caz, a certificatului de căsătorie al părinţilor.
2. Obligaţia de a face declaraţia naşterii revine oricăruia dintre părinţi, iar dacă, din diferite motive, nu o pot face, obligaţia declarării revine medicului, persoanelor care au fost de faţă la naştere, asistentului social sau, după caz, persoanei cu atribuţii de asistenţă socială din unitatea sanitară în care a avut loc naşterea sau oricărei persoane care a luat cunoştinţă despre naşterea copilului.
3. Regula generală este aceea potrivit căreia declararea naşterii se face în termen de 30 de zile pentru copilul născut viu, termen care se socoteşte de la data naşterii.
4. Prin excepţie, după împlinirea termenului de 30 de zile de la data naşterii, întocmirea actului de naştere se face la cererea scrisă a declarantului, cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, precum şi cu avizul conform al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Sibiu.
5. Cererea se depune la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau primăria în raza căreia are domiciliul unul dintre părinţi, respectiv sediul instituţiei interesate.
***Luând în considerare modificările legislative intervenite în domeniul stării civile, s-a realizat transferul de competenţă prin înlocuirea procedurii judecătoreşti cu cea administrativă, care are ca scop reducerea termenului de soluţionare a cererii de înregistrare tardivă a naşterii, precum şi diminuarea costurilor specifice.
În consecinţă, fenomenul de creştere constantă a numărului copiilor a căror naştere nu este înregistrată, inclusiv din cauza unor obstacole procedurale, ne determină să recomandăm, în primul rând părinţilor, să conştientizeze faptul că, neînregistrarea copiilor în termenul general de 30 de zile de la data naşterii, afectează drepturile fundamentale ale copiilor, cu privire la identitate, sănătate şi educaţie, şi că în aceste condiţii cei mai afectaţi sunt copiii din familiile defavorizate care astfel nu beneficiază de servicii medicale, nu se pot înscrie în sistemul educaţional şi nu pot fi protejaţi de autorităţile statului.
Foto: Bebelu.ro