La data de 09.08.2018, în jurul orei 18.20, la dispeceratul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, printr-un apel 112, a fost sesizat faptul că, pe un câmp de lângă DN1, în afara localității Scoreiu, la o lucrare efectuată în apropierea unui ștrand aflat în construcție, s-a surpat solul și că este posibil ca mai multe persoane să fie prinse sub pământ.
Ca urmare a celor sesizate, ”un echipaj al Secției nr. 4 de Poliție Rurală Porumbacu de Jos s-a deplasat la fața locului, pentru a acorda sprijin forțelor ISU, în activitățile specifice de salvare a persoanelor și de identificare a acestora, respectiv un bărbat, în varstă de 24 ani, rănit, care a fost transportat la Spitalul Clinic de urgență Sibiu pentru a primi îngrijiri medicale și un altul, în vârstă de 28 ani, care a fost prins sub malul surpat și care, din nefericire, și-a pierdut viața în urma acestui eveniment”.
În cauză s-a deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “ucidere din culpă” și “vătămare corporală din culpă”, urmând a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest nefericit eveniment, potrivit precizărilor din partea Subinspectorului de poliție Natea Ionuț.