În culisele unei școli de radicalizare a copiilor din Pakistan „Printre credincioși”, la Astra Film Cinema

images_foto_052017_ASTRAFILM

INVITAȚIE LA FILM!

Cum sunt transformați mii de copii din Pakistan în viitori jihadiști?

 

Printre credincioși (regia Hemal Trivedi și Mohammed Ali Naqvi) arată cum o nouă generație de extremiști este creată sistematic, copiii fiind îndoctrinați de la vârste fragede într-un sistem complex foarte bine pus la punct. Filmul va fi proiectat joi, 11 mai, de la ora 19:00, la Astra Film Cinema.

În Pakistan, familiile sărace, adică grosul populaţiei, renunţă la copii şi îi trimit în aşa-numitele medrese, pentru simplul motiv că sunt singurele care oferă învăţământ gratuit. “Învăţâmânt”, însă, e mult spus. Educația este centrată doar pe învățarea pe dinafară a literei Coranului. Tot ce cade în afara cărții sfinte e interzis: televizorul, filmul, alte cărți, inclusiv cărțile pentru copii și adolescenți, jocurile de orice fel.

Beneficiind de un acces fără precedent la mecanica interioară a miopiei ideologice, filmul urmărește lideri clerici, activiști sociali și elevi ai numeroaselor școli islamice extremiste pentru a prezenta o imagine nuanțată a contextului, motivațiilor și modului de perpetuare a violenței și radicalizării în Pakistan.

O clasă politică mânată doar de propriul interes, eșecuri repetate ale guvernului și sărăcia împing în mod inevitabil oamenii într-un context în care mintea le poate fi pervertită. În acest vid de putere, niciunul dintre lideri nu pot sau doresc să fie salvatori, lăsând populația vulnerabilă la credințe fanatice.

Prețul unui bilet este de 6 lei. Biletele se pun în vânzare cu 30 de minute înaintea începerii proiecției la Astra Film Cinema (Piața Mică 11, Sibiu). Mai multe informații la tel: 0751.166.516

 

Facebook event: www.facebook.com/events/1349750428435631/

Un eveniment organizat de: Astra Film și CNM Astra

 

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: