5 iunie: peste 230 ani de când Satul s-a transformat în cuvânt pentru ca „să fie la început cuvântul”, de când satul s-a concentrat în cuvânt pentru ca să fie puternic cuvântul, de când limba românească a primit vestitor peste veacuri: cuvântul lui Lazăr.
Într-o zi de 5 iunie se năștea Gheorghe Lazăr, dascălul, filozoful, inginerul, arhidiaconul, omul, apostolul neamului acestuia. Se cuvine deci să ne plecăm fruntea și să ridicăm și noi cuvânt de mulțumire și de rugăciune, mulțumire pentru darul adus neamului de Lazărul Avrigului, 
Cine a fost…
Gheorghe Lazăr (n. 5 iunie 1779, Avrig – d. 17 septembrie 1823, Avrig) a fost un pedagog, teolog și inginer român, considerat fondatorul învățământului în limba națională din Țara Românească (în 1818 a înființat în București prima școală cu predare în limba română, Școala de la Sfântul Sava).
Data nașterii acestui părinte al învățământului bucureștean este controversată. Istoricul Ștefan Lupșa conchide că Gheorghe Lazăr s-ar fi născut la 9 ianuarie 1782, bazându-se pe un protocol care menționează nașterea sa la acea dată. După alți autori, data nașterii sale ar fi 5 iunie 1779.
Fiu de țăran liber, Gheorghe Lazăr a fost luat de mic în casa baronului Samuel von Brukenthal. Remarcându-i aptitudinea pentru studiu, baronul l-a trimis să studieze la gimnaziile din Sibiu și Cluj, și apoi la Viena, unde a urmat studii superioare de filozofie, istorie și de științe fizico-matematice. Ulterior a studiat și teologia. Întors în Transilvania, la Sibiu, a fost hirotonit arhidiacon și a obținut un post la Școala teologică ortodoxă. A tradus în limba română o serie de lucrări cu caracter pedagogic și chiar un manual de pedagogie. Din păcate a intrat în conflict cu episcopul Vasile Moga care, fiind un adept al învățământului în limba slavonă, a împiedicat activitatea culturală a lui Lazăr, interzicându-i tipărirea manualelor în limba română. În urma unui proces disciplinar, la sfârșitul anului 1815 guvernatorul Transilvaniei l-a destituit pe Gheorghe Lazăr din funcție, punându-l sub supravegherea autorităților polițienești. Aceasta l-a determinat ca, în 1816, să treacă munții și să se stabilească la București, unde și-a câștigat existența mai întâi ca profesor particular.
Demn de remarcat, în Țara Românească Gheorghe Lazăr se manifestă ca promotor al ideii de înființare a unei școli românești la cel mai înalt nivel științific posibil pe atunci, într-o vreme în care învățământul se desfășura în limba greacă. Sprijinit de Iordache Golescu și Constantin Bălăceanu, a trebuit să ducă o muncă intensă cu cei care susțineau că limba română este prea săracă pentru a exprima adevărurile științei. La 24 martie 1818, obținând aprobarea pentru înființarea școlii românești, și-a început activitatea într-un local impropriu din centrul capitalei, la Sfântul Sava. La început, elevii săi erau băieți de mici meseriași, târgoveți și dascăli, pentru că odraslele boierești frecventau în continuare școala grecească. Noua instituție a devenit curând principalul focar de consolidare și difuzare a culturii românești. Din prima generație de elevi au făcut parte, printre alții, Petrache Poenaru, Daniel Tomescu, Theodor Pallady, Simion Marcovici și alții.
Școala de la Sfântul Sava este cel mai vechi institut educațional din București cu predare în limba română. În trecutul acestei instituții apare figura marcantă a lui Gheorghe Lazăr, râspânditor de cultură într-o epocă în care aceasta era considerată un apanaj al păturilor sociale înstărite. Atunci când cartea era o raritate și, de multe ori, în limbi necunoscute de popor, Gheorghe Lazăr a tradus și a scris cărți în limba română, fapt care a deschis noi orizonturi pentru un mare număr de români. La școala lui Lazăr au venit și copii de prăvăliași, și copiii oamenilor de la marginea orașului, iar el i-a învățat cu dragoste tainele științelor matematice și ale filozofiei, în limba lor maternă. În timpul Revoluției din 1821, Gheorghe Lazăr și elevii săi au trecut de partea lui Tudor Vladimirescu, ajutând la fortificarea taberei de la Cotroceni și învățându-i pe panduri să mânuiască armele și să se apere. Se pare că Gheorghe Lazăr era pentru Tudor Vladimirescu un om de încredere și de mare necesitate, fapt pentru care inginerului Gheorghe Lazăr trebuiau să i se pună la dispoziție o mie de oameni pentru metereze. De altfel, documentele vorbesc despre activitatea inginerească a dascălului, concretizată prin unele din lucrările sale rămase nu numai în București: ridicarea topografică a Moșiei Obislavu (Dâmbovița) sau a Moșiei Fântânele (Prahova). Documentațiile acestora s-au păstrat la Arhivele Statului din București.
Colaborarea sa cu revoluționarii i-a atras mai târziu persecuția din partea autorităților. Gheorghe Lazăr se întoarce bolnav în satul natal, Avrig, unde se stinge din viață în ziua de 17 septembrie 1823. A fost înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Avrig, în imediata vecinătate a casei natale. La mai bine de un secol mai târziu, în anul 1934, Școala militară de ofițeri de infanterie din Sibiu a reamenajat mormântul său.
Elogiul posterității
Primii biografi i-au fost elevii săi, Ion Heliade Rădulescu și Petrache Poenaru, care au oferit istoriei primele date biografice precum și primele analize ale ideilor pedagogului Gheorghe Lazăr.
Astăzi, la Avrig, Asociația Prietenii Avrigului împreună cu comunitatea locală vor celebra personalitatea marelui om de cultură, printr-o slujbă de pomenire, depuneri de flori și alocuțiuni menite să țină vie memoria acestui înaintaș ce face onoare orașului, Ardealului și întregului neam pe care l-a iubit într-atât de nemăsurat.
