Marţian Negrea (n. 29 ianuarie 1893, în satul Vorumloc, astăzi- Valea Viilor (Sibiu) o localitate pe cale a fi declarată azi monument în integralitatea sa, mulţumită impresionantei sale istorii şi a clădirilor tradiţionale – d. 13 iulie 1973, Bucureşti), a fost un compozitor român de mare anvergură.
Marele om de cultură şi-a început studiile muzicale la Sibiu (1910-1914), continuându-le la Viena (1918-1921) cu muzicianul de origine română Eusebie Mandicevschi și cu Franz Schmidt.
La Viena a luat contact cu marea tradiţie muzicală germană, dar şi cu tendinţele postromantice ale vremii, care i-au influenţat din plin limbajul armonic.
Întors în ţară, Marţian Negrea a ocupat în cursul anilor mai multe posturi de profesor la Conservatorul din Cluj, unde a predat teoria formelor muzicale şi a instrumentelor, contrapunct, muzică de cameră, (1921-1941) şi la Conservatorul din Bucureşti (1941-1963).
Demn de precizat, inainte de perfecţionarea la Viena, a fost profesor de muzică la Sibiu 1912-1913, dirijor al Corului Seminarului Andreian şi al Corului meseriaşilor români de Sibiu 1912-1913, apoi profesor de armonie, contrapunct, forme şi compoziţie la Conservatorul din Cluj Napoca, 1921-1941, profesor de armonie şi contrapunct 1941-1963 şi profesor consultant 1963-1973 la Conservatorul din Bucureşti. În cadrul activităţii de director artistic al Societăţii Filarmonica din Cluj 1925-1929, Negrea a dirijat o serie de concerte simfonice şi vocal-simfonice în Catedrala „Sf. Mihail” – la cererea comunităţii romano-catolice din Cluj Napoca a dirijat Misse, oratorii, recviemuri, Stabat Mater de Pergolesi etc. Profitând de şederea în marele centru transilvănean, nu a ocolit nici Opera Română pentru care a scris drama muzicală Păcat boieresc, conducând premiera absolută din 1934, unde a dirijat spectacole Faust, Samson şi Dalila, Pescuitorii de perle şi baletul Coppelia. A publicat studii, articole, cronici în „Muzica”, „Contemporanul”, „Contrapunct Timişoara”, „Scânteia”, „Informaţia Bucureştiului” etc.
Prima publicare a zece piese în caracter românesc extrase din Codex Caioni a fost făcută de compozitorul Marţian Negrea într-unul din studiile sale.
Creaţia sa muzicală cuprinde toate genurile.
Creaţii
Cvartet de coarde, op. 17, 1949
Suita pentru clarinet și pian, op. 27, 1960
Martie şi Gheţarul, piesă pentru flaut inspirată de un poem de Lucian Blaga, [4]
Piesa “Gheţarul de la Scărişoara” pentru clarinet şi pian
pian solo
Miniaturi pentru pian, pentru copii: Melc, melc codobelc; Dans românesc; Văleanca [1920 – 1945]; Editura Didactică şi Pedagogică , 1963
3 Schiţe românești pentru pian: Cântec de leagăn; Nocturnă; Din munți [1920 – 1945];
Canoane, preludii, corale, fugi, op. 2. – 1919
Rondo pentru pian, op. 4 – 1920 Cluj: Editura autorului , 1922
Impresii de la ţară, op. 6, suită pentru pian: Preludiu; A fost odată; Fusul; Jocul ielelor; Sara-n poartă; Alunelul – 1921 ; Bucureşti: ESPLA , 1957; Bucureşti: Editura Muzicală , 1966
Sonată pentru pian, op. 5, în Sol major – 1921
Sonatină pentru pian, op. 8, în la minor: Allegro moderato; Variaţiuni la cântecul „Foaie verde trei bujori”; Allegro – 1922 ; Bucureşti: Editura Societatea Compozitorilor Români, 1924 ; Bucureşti: Editura Muzicală , 1959
Simfonia primăverii, pp. 23, 1956;
Concert pentru orchestră, op. 28, 1963
Suita simfonică Poveşti din Grui
Recviem, op. 25, 1957
Prin Munţii Apuseni, op. 20, 1952
Marin Pescarul, op. 12, 1933 (cu libretul inspirat din nuvela Păcat boieresc de Mihail Sadoveanu)
Scrieri
Tratat de instrumente (1925),
Tratat de forme muzicale (1932),
Tratat de contrapunct şi fugă (1957)
Tratat de armonie (1958).
De altfel, într-un moment în care cultura românească se situează, din păcate,
într-un con de umbră, Fundaţia „Marţian Negrea” şi revista Global Events Business vă propun un efort comun, atât pentru păstrarea strălucirii valorilor tradiţionale ale culturii româneşti, cât şi pentru descoperirea unor noi talente
şi plasarea acestora din urmă pe o traiectorie culturală ascendentă.
În anul 2003, la 30 de ani după moartea sa, în localitatea Valea Viilor, în prezenţa a numeroase oficialităţi din judeţul Sibiu, a fost dezvelit bustul lui Marţian Negrea.
Fire retrasă, intimist prin vocaţie romantică, Negrea a strălucit în muzica de cameră. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale merită a fi amintite: Sonata în sol bemol pentru pian, opus 5, suita Impresii de la ţară, opus 6, Sonatina pentru pian, opus 8, Patru piese pentru harpă, opus 16, Cvartetul de coarde, opus 17, Suita pentru clarinet şi pian, opus 27, dar şi lieduri pe versuri de Lucian Blaga şi Marilena Protopopescu. Aşa cum consemnează crispedia.ro, câteva coruri mixte pe versuri populare, texte religioase şi poeţi români (Eminescu, Ioan Meiţoiu, Ion Boldici) confirmă larga disponibilitate a compozitorului transilvănean pentru genul vocal chiar şi pentru copii – ciclul Blăniţă albă cel viteaz pe versuri de Al. Dinu Ifrim. Experienţa pedagogică a sa s-a concretizat în câteva manuale de referinţă pentru învăţământul muzical mediu şi superior: Teoria instrumentelor muzicale, Cluj, 1936; Contrapunct, Cluj, 1937; Tratat de forme muzicale, Cluj , 1937; Armonie, Bucureşti, 1948; Tratat de contrapunct şi fugă, Bucureşti, 1957; şi Tratat de armonie, Bucureşti, 1958.
Creaţia lui muzicală dovedeşte experienţa unui talent excepţional, dublat de un profesionist exemplar. La baza lucrărilor sale se află folclorul românesc fie sub formă de citate şi prelucrări, fie ca teme de invenţie proprie dovedind un meşteşug avansat de valorificare a tradiţiei armonice şi polifonice a precursorilor Gheorghe Dima şi George Enescu, dar şi muzicii contemporane universale, în diversele ei ipostaze şi stiluri (neoclasicism, impresionism şi expresionism). De asemenea, a manifestat o atracţie specială faţă de muzica programatică Prin Munţii Apuseni, Impresii de la ţară, Recrutul şi Poveşti din Grui, fiind un creator vădit legat de natura satului românesc. Departe de a fi tributar impresionismului francez, compozitorul a încercat să ajungă la propriul său impresionism de esenţă populară românească (Gheţarul de la Scărişoara din muzica filmului Prin Munţii Apuseni), după cum nu a fost străin de dodecafonismul lui Arnold Schonberg în melodica unor lieduri la totalul cromatic (Fiorul, Visătorul şi Sus), ce vădeşte o stăpânire deplină a serialismului dodecafonic vienez.
În semn de cinstire, în Mediaş există o stradă ce poartă numele marelui compozitor.
Sursa foto: vasile-antipa.blogspot.com
