miercuri, 13 noiembrie 2024
3.1 C
Sibiu

În numai 3 zile, poliţiştii sibieni au reţinut 26 de permise de conducere și au aplicat 364 de sancțiuni contravenționale

 

În perioada 18 – 20 ianuarie a.c., polițiștii sibieni au constatat 7 infracțiuni la regimul rutier şi au reținut 26 de permise de conducere. Totodată, au retras 14 certificate de înmatriculare și au aplicat nu mai puţin de 364 de sancțiuni contravenționale în valoare de 87.000 de lei.

 

 

Exemple:

La data de 19 ianuarie a.c., în jurul orei 20.00, pe DJ 105, în localitatea Dealu Frumos, polițiștii au verificat alcoolscopic un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Agnita, aflat la volanul unui autoturism care circula către localitatea Merghindeal. Rezultatul testării alcoolscopice a fost de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal de cercetare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 03.15, în municipiul Mediaș, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Sibiului, un tânăr în vârstă de 19 ani, localnic, nu a oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor, şi și-a continuat deplasarea pe strada Herman Oberth. În goana sa, la efectuarea virajului la dreapta pentru a pătrunde pe strada Axente Sever, din cauza vitezei excesive, a derapat și a intrat în coliziune cu poarta metalică a unui imobil.

Din fericire, în urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.

La testarea alcoolscopică a șoferului, a rezultat o concentrație de 0,45 mg/l.

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

DA, de ce nu?! „Săptămâna Muzicii Rock în Școală” pentru elevii din județul Sibiu

FOARTE FAIN! Proiectul „Săptămâna Muzicii Rock în Școală”, organizat...

Schimb de experiență între Județul Sibiu și Raioanele Criuleni și Strășeni din Republica Moldova

O delegație a Consiliului Județean Sibiu condusă de administratorul...

Sibiu intră în spiritul sărbătorilor: Târgul de Crăciun revine pe 15 noiembrie

Sibiu redevine Capitala Crăciunului vineri, 15 noiembrie, de la...

Trei victime la spital în urma unui accident pe drumul către Agnita! E implicat un autocamion

Polițiștii rutieri intervin în aceste momente la un accident...

12 noiembrie: Ziua Mondială a Pneumoniei. Ce transmit medicii sibieni?

Ziua Mondială a Pneumoniei este celebrată anual în data...

Alte articole

Managerul Muzeului Național Brukenthal, la un eveniment major la Roma

La invitația Ambasadei Italiei în România, dl. Alexandru Constantin...

ULTIMA ORĂ: Primarul Astrid Fodor, Senator de Onoare al Academiei Forțelor Terestre

Primarul Astrid Fodor a devenit astăzi Senator de Onoare...

Brukenthalul, față în față cu viața culturală din… Peninsulă! Cum?!

„Avem plăcerea de a vă anunța o apariție editorială...

Salonul Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu ajunge la ediția aniversară a 25-a

În perioada 17-27 noiembrie 2024, Cercul Militar Sibiu va...

MARȚI se închide Transfăgărășanul!

CNAIR face anunțul: Transfăgărășanul se închide de marți, 12.11.2024!Marți,...

„Săptămâna Muzicii Rock în Școală” aduce o experiență interactivă și captivantă pentru elevii din județul Sibiu

Proiectul „Săptămâna Muzicii Rock în Școală”, organizat de Asociația...

Din aceeași categorie

Categorii populare