joi, 15 mai 2025
7.4 C
Sibiu

Încarcerați după ce ar fi agresat doi tineri

În cursul zilei de 24 octombrie a.c., doi minori, în vârstă de 17 ani, din Gura Râului, au reclamat Poliției Municipiului Sibiu faptul că, în dimineața zilei de 21 octombrie a.c., în timp ce se aflau în Piața 1 Decembrie 1918 din municipiul Sibiu, au fost agresați fizic de către alți doi tineri.

 

În urma cercetărilor de rigoare, la data de 5 noiembrie a.c., polițiștii Compartimentului Poliție de Proximitate Sibiu au identificat presupușii autori ai agresiunii.

S-a constatat astfel, că este vorba despre doi tineri cu vârsta de 17, respectiv 19 ani, domiciliați în localitatea Vurpăr, față de care s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță. Aceștia urmează să fie prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive și sunt cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, respectiv instigare la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În prezent, presupușii agresori sunt încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu.

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Se reabilitează corpul vechi al Școlii „I.L. Caragiale” din Sibiu

În anul 2022, Primăria Sibiu a extins spațiul Școlii...

„Some borders can not be moved with fingers” se vede la Brukenthal

NOTAȚI ÎN AGENDĂ: Muzeul Național Brukenthal vă invită să...

Noaptea Muzeelor 2025 la Biblioteca ASTRA Sibiu. HAI ȘI VOI!

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu nu se dezminte și se...

Viitorul financiar începe în universitate: ASF și ISF aduc educația financiară mai aproape de studenți

Educația financiară a fost în centrul atenției în cadrul...

Alte articole

Eveniment european destinat dezvoltării zonelor rurale. Sibiul, PREZENT!

„La invitația partenerilor noștri din Regiunea Wielkopolska echipa Consiliului...

Primăria Sibiu a premiat sportivii, echipele și antrenorii sibieni de excepție

FRUMOS, EMOȚIONANT, NECESAR: Primăria Sibiu a organizat luni, 12...

Ziua Asistenților Medicali. Mesajul DSP Sibiu

Azi, ca în fiecare an la data de 12...

Noaptea Muzeelor în Muzeul ASTRA

Mai aproape de oameni într-o noapte de mai „Anul acesta,...

Seminar de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF şi Laborator Academic ASF la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – 13 mai 2025

Institutul de Studii Financiare şi Autoritatea de Supraveghere Financiară în parteneriat cu Universitatea...

ESTE FILM Festival 2025 propune o panoramă a cinema-ului european contemporan

Între 28 mai și 1 iunie 2025, ESTE FILM...

Din aceeași categorie

Categorii populare