Secția de pompieri Mediaș a intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament, situat la parterul unui bloc din municipiul Mediaș, pe strada Iuliu Maniu.
Potrivit informațiilor de la ISU Sibiu, pentru stingerea flăcărilor violente care au cuprins mai multe obiecte de mobilier, materiale textile și aparatură electrocasnică, pompierii medieseni au intervenit cu două autospeciale.
Din cauza fumului dens, au fost evacuați de urgență 16 locatari din 20 de apartamente, din fericire fără să necesite îngrijiri medicale.
Datorită acțiunii prompte a pompierilor, incendiul a fost stins în mai puțin de o jumătate de oră.
Foto: ISU SIBIU