sâmbătă, 14 decembrie 2024
0.2 C
Sibiu

Începutul toamnei deschide porțile legendarului Târg al Olarilor

 

 

Mai sunt numai câteva ore până își deschide porțile marele eveiment, în sine reprezentarea unei tradiții de mai bine de jumătate de veac. De dragul unui meșteșug îndătinat…

 

Peste 120 de olari și familii de meșteri din întreaga țară vă așteaptă în Piața Mare, în cadrul celei de-a 57-a ediții a Târgului Olarilor de la Sibiu. Proiectul este inițiat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul Junii” Sibiu și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2023.

În perioada 2-3 septembrie, între orele 08.00-22.00, centrul orașului devine locul de întâlnire pentru olari care lucrează lutul urmând vechi tehnici deprinse la roată, dar și pentru ceramiști care promovează noi modele decorative.

Vizitatorii târgului vor putea achiziționa atât obiecte utilitare, cât și decorative, realizate din lut. Nu vor lipsi oalele și ulcele, blidele, cănile de vin sau țuică, vasele pentru sarmale, decorațiunile cu motive florale sau abstracte, cahlele, podoabele, statuetele și machetele de case tradiționale.

Meșterii vor oferi și demonstrații la roata olarului și vor invita vizitatorii să încerce să modeleze lutul sau să îl picteze, în cadrul atelierelor deschise atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Bucurați-vă de minunata sărbătoare!

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Trafic blocat in zona Lazaret din pricina unui carambol! Este implicat și un autotren!

Traficul rutier este blocat pe DN7, la km. 247+400...

Luni se inaugurează expoziția aniversară Moștenirea Șaguniană – Mitropolia Transilvaniei

Nicolae Popea, biograful mitropolitului Andrei Șaguna afirma: „Mitropolitul Șaguna...

Premierea persoanelor din municipiul Mediaș și satul aparținător Ighișu Nou care au împlinit 80 de ani de viață

Primăria Municipiului Mediaș a găzduit vineri, 13 decembrie 2024,...

Colinde, daruri și tradiții de Crăciun au umplut Filiala Cisnădie a Bibliotecii ASTRA Sibiu

Cât de inspirat, cât de fain!!! Fiecare zi din...

Palma de Mallorca și Marsa Alam* – Două destinații noi de vacanță direct din Sibiu în 2025!

Vara 2025 aduce vești excelente pentru pasagerii Aeroportului Internațional...

Alte articole

Porcuʼ-și află Ignatul în Muzeul ASTRA

Perioada: sâmbătă-duminică, 14-15 decembrie 2024 Locație: Muzeul în aer liber,...

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop...

Primăria Sibiu lucrează la eficientizarea energetică a 3 clădiri de blocuri din Sibiu

Constructorii contractați de Primăria Sibiu lucrează pentru eficientizarea energetică...

Târguri de Crăciun la sat, în Colinele Transilvaniei

În Colinele Transilvaniei, luna decembrie nu e doar despre...

Medieșeni premiați la „Gala Voluntarilor“

Primăria Municipiului Mediaș a organizat joi, 12 decembrie 2024,...

EXCELENT: Fermă viticolă didactică la Hoghilag

„Împreună cu domnul deputat Bogdan Trif am participat la...

Târgul de Crăciun la Auchan – prețuri mici și 4 super colecții de decorațiuni pentru Bradul de Crăciun

Auchan România a deschis sezonul cumpărăturilor de iarnă cu...

Ziua Minorităților Naționale, celebrată, seri la rând, pe aripile muzicii, la Filarmonica sibiană

Filarmonica de Stat Sibiu celebrează, cum știe mai bine,...

Din aceeași categorie

Categorii populare