“Toată zona noastră „stă” pe un strat consistent de sare. Pe alocuri stratul de sol de deasupra celui de sare este subțire și vegetația „trădează” asta. Toponimele atestă și ele sarea – această bogăție extraordinară și doar aparent banală : Sărături, Valea Sărății, Sărata (localitate), Fântâna sărată, Apa Sărată, etc. În anii ’80 s-au făcut aici prospecțiuni și studii geologice în vederea amplasării în zona a unei centrale nucleare. Erau luate în calcul, la plusuri, apele Oltului și stratul de sare. Dacă sarea era din belșug și într-o structură calitativă ridicată, apele, din fericire, nu asigurau un debit suficient.
Apa Sărată, unii își mai aduc aminte, era un mic lac sărat între Avrig și Mârșa lângă care exista și un izvor sărat captat apoi într-o fântână.
Clădirea din fotografie este cea care adăpostea fântâna. Aceasta era administrată de Consiliul Comunei Avrig și aici era un angajat care avea în grijă fântâna și distribuia apa locuitorilor din jur ce veneau până aici cu carele și cu butoaie să ia apă sărată pe care o foloseau la vite, la murături, la gătit. Apa se distribuia în zilele de luni, marți și vineri.
Pentru a nu „cocli” (oxida) la fântână se foloseau doar ustensile de lemn, începând cu găleata, polonicul, jgheabul de scurgere… jgheab care ieșea de la fântâna afară unde așteptau oamenii cu vasele pentru umplut. Nimeni, în afară de acel angajat, nu avea acces în incinta în care era fântâna. Paznicul scotea apa, golea în jgheab, iar afară apa curgea în vasele pregătite. Ultimul „păzitor” al fântânii se numea Bucur Ioan și a fost plătit de Consiliul Comunei până la instaurarea administrației comuniste.
Lacul era căutat de localnici și nu numai pentru proprietățile curative ale apei și nămolului.
Existase acolo și un ponton și o mică plajă.
În anii 1932-1934 s-au făcut analize ale apei și nămolului și un studiu comparativ cu apele și nămolul de la Techirghiol și s-a demonstrat că cele de la Apa sărată nu sunt cu nimic mai prejos, ba chiar, pe unele componente curative depășeau Techirghiolul.
Din păcate studiul a rămas doar un document de arhivă în maldărul de astfel de documente ale primăriei iar amenajările așteptate din jurul lacului nu s-au mai făcut. Am citit acest studiu în 1995 în arhiva Primăriei. L-am căutat după câțiva ani, dar… se pierduse. Un exemplar ar trebui să existe în arhiva Academiei care a fost girantul acestui demers.
În anii ’80 lacul a fost folosit pentru deversarea unor dejecții de la ferma de păsări Avicola Avrig (Găinăria emoticon grin ) și s-a colmatat. Izvorul și-a găsit probabil alte straturi de curgere/infiltrare fiindcă nu mai pare a exista.
Cine știe? Poate cândva visul avrigenilor de a avea un mic Techirghiol aici se va împlini. Sarea n-a plecat ci se găsește într-un strat mai mult decât generos”.
Marturisirea ne-o face neobositul om de cultura, neodinita povestitoare doamna Maria Grancea, bibliotecarl din Avrig.
