“Mergand sa vizitez o frumoasa biserica din Wurzburg (Germania), in cale imi tot iesea cat timp am stat acolo, un calugar. Foarte batran. M-a auzit vorbind cu ai mei romaneste si m-a saluat cu ritm de neamt neaos, “buna dimineata”. Intr-o buna zi, nu m-am mai putut abtine si am intrebat: “Dar… stiti bine romaneste…!?” Raspunsul a venit rar, sacadat, de teama, poate, sa nu greseaasca. “Da. Cunosc romaneste. In vremea razboiului am dezertat din armata SS. Nu mai suportam. M-am retras acolo, in munti, la voi. In cei inalti de tot, Fagarasi. Am stat mult acolo, ca un pustnic. M-a gasit un cioban. M-a “infiat” eram ca un fiu pentru el, eu tanar-foc, el, ca opapa (n.r. bunic in germana). M-a adapostit, m-a hranit cu branza si lapte, m-a facut la loc om. Intr-o noapte, latrau cainii rau la stana lui si ne-am speriat. El, cum nu mai vedea bine, a crezut ca vreun alt cioban cu cainele lui ne cere sprijin. Am iesit si am strigat, ca cel la care latrau disperati cainii era lup, nu caine, si m-am luptat sa-l salvez. M-a dus apoi sa invat ceva carte. La un calugar vechi. Si acela, cand mi-a stiut povestea, a zis asa: “vino la noi, tinere!”, adica sa ma calugaresc. Eu, de colo: “niciodata!”. Si acum iata-ma!… cum te duce Domnul…”. Si batranul nu si-a incheiat povestea fara sa-si aminteasca de mioare, de pajisti, de palariile mari de pai ale femeilor din sat, de stancile care ating cerul, de zidurile de cetate ale orasului unde mereu mergea cu calugarul dupa carti si care semana mult cu orasele din tara lui (n.r. Sibiul!)”.
O poveste impresionanta impartasita de o sibianca sadea, un personaj minunat intr-ale traditiilor, un dascal si un mester neintrecut. O poveste, o intalnire traita pe viu de interlocutoarea noastra, Benonia Vlajie.
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
