Vesti proaste! Potrivit unui recent raport realizat de ONU (citat de Mediafax.ro), cu privire la prospecţiunile populaţiei mondiale pe anul 2015, Pentru România cifrele sunt de natura san e puna (macar) pe ganduri! Concret, potrivit statisticilor, numărul locuitorilor se va diminua cu până la 22,1% în următorii 35 de ani, situându-se pe locul al doilea în clasamentul mondial al ţărilor cu cea mai mare rată de scădere a populaţiei până în 2050.
În fruntea clasamentului se află Bulgaria, a cărei populaţie va scădea cu 27,9%, de la 7,15 milioane la 5,154 milioane de locuitori.
Demn de precizat, sociologii arata ca România se află pe lista celor 48 de ţări, în care numărul de locuitori se va reduce în perioada 2015-2050, încadrându-se în grupa acelor ţări în care populaţia se va diminua cu peste 15%, alături de Bulgaria, Republica Moldova, Ungaria, Ucraina, Serbia, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Lituania, Letonia, Japonia.
După Bulgaria şi România, următoarele zece poziţii în clasament sunt ocupate de ţări din estul Europei.
Potrivit raportului ONU, populaţia mondială va creşte la 9,7 miliarde de locuitori până în 2050 şi până la 11,2 miliarde până în 2100, în condiţiile în care 9 miliarde de persoane vor locui în Africa şi în Asia până la finalul secolului.
Demn de amintit, aca cum se precizeaza intr-un studiu al Institutului National de Statistica dat publicitatii la 1 aprilie 2015, populaţia după domiciliu la 1 ianuarie 2015 a scăzut cu 0,3 la sută faţă de 1 ianuarie 2014. La 1 ianuarie 2015 populaţia după domiciliu a fost de 22.279.000 persoane.
Asa cum precizeaza sursa mentionata, populaţia urbană şi cea de sex feminin sunt majoritare (56,4 la sută, respectiv 51,2 la sută).
Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste depăşind numeric populaţia tânără de 0 – 14 ani (3.419.000 faţă de 3.304.000 de persoane).
Conform mediafax.ro, dacă la 1 ianuarie 2014 populaţia de 0 – 14 ani deţinea o pondere mai mare decât cea de 65 ani şi peste în totalul populaţiei după domiciliu, la 1 ianuarie 2015 raportul s-a inversat.
Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 99,7 (la 1 ianuarie 2014) la 103,5 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2015).
Statisticienii spun ca vârsta medie a populaţiei a fost de 40,7 ani, cu 0,3 ani mai mare decât la 1 ianuarie 2014. Vârsta mediană a fost de 40 de ani, în creştere cu 0,5 ani faţă de 1 ianuarie 2014.
Sursa foto: deveghepatriei.wordpress.com

