Înșelăciunea, o ocupație periculoasă. Te dă pe mâna Poliției!

În după-masa zilei de 6 aprilie, în jurul orei 1400, o femeie din Șelimbăr a sesizat polițiștii din localitate cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiuni de înșelăciune.

În fapt, în urmainvestigațiilor, polițiștii din Șelimbăr au stabilit faptul că la ușa victimei s-a prezentat un bărbat necunoscut care i-a solicitat suma de 750 de lei pentru a-i zugrăvi o cameră, precizând că a fost trimis de nepotul victimei. Pentru a convinge victima, bărbatul i-a înmânat propriul telefon pentru a vorbi cu „nepotul” său. Femeia a acceptat să le dea suma de bani, cu care bărbatul ar fi trebuie să achiziționeze produsele necesare lucrării.

Imediat după ce a primit suma de bani, bărbatul a urcat într-un microbuz și a plecat spre municipiul Sibiu. După plecarea acestuia, victima și-a sunat nepotul, care i-a infirmat cele relatate de bărbatul care s-a prezentat la ușa sa.

În jurul orei 1800, polițiștii din Șelimbăr au reușit depistarea autovehiculului suspect, în care au fost identificate patru persoane de sex masculin, domiciliate în județul Arad, cu vârsta cuprinsă între 25 și 30 de ani.

Una din persoanele din vehicul a fost recunoscută de victimă ca fiind cea care s-a prezentat la imobilul său și căreia i-a înmânat suma de bani.

Prejudiciul a fost recuperat, iar polițiștii Postului de Poliție Șelimbăr continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

*În acest context, pentru a preveni săvârșirea infracțiuni de înșelăciune sau furt din locuință este important să cunoaşteţi metodele prin care persoanele certate cu legea reuşesc de cele mai multe ori să facă victime în rândul unor oameni de bună credinţă:

  • metoda „falsul angajat” prin care infractorii pretind ca sunt reprezentanți ai unor companii de gaz, apă sau electricitate;

  • metoda „deratizare” care presupune oferirea unor servicii de acest gen de către falşi angajaţi ai unor firme cu acest profil sau

  • metoda „străinul” utilizată de regulă de infractorii care motivează că nu sunt din localitate, folosind ca pretext faptul că au o urgenţă medicală şi nu au bani romaneşti asupra lor, solicitând în acest mod victimelor să le schimbe sumele de bani în valută sau pretind că au fost trimiși de către o rudă a victimei pentru a ridica sume de bani sau a presta servicii în schimbul lor.

POLIȚTII AVERTIZEAZĂ! Toate aceste metode servesc unui singur scop, acela de a pătrunde în locuinţele oamenilor de unde reuşesc să sustragă sume de bani sau bunuri de valoare, de dimensiuni reduse.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: