Guvernul a aprobat, miercuri, o investiţie de 246 de milioane de lei, banii urmând a fi utilizați pentru o chestiune majoră care influențează mai toate domeniile, de la turism la… agricultură! Concret, investiția este destinată dezvoltării sistemului naţional de monitorizare şi avertizare a fenomenelor meteorologice severe, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
„O investiţie estimată la 246 de milioane de lei, care va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile, dar şi de la bugetul de stat a fost aprobată astăzi prin hotărâre de Guvern. Este vorba despre aprobarea principalelor caracteristici şi indicatori tehnico-economici aferenţi ai obiectivului de investiţii «Modernizarea infrastructurii de monitorizare şi avertizare a fenomenelor hidro-meteorologice severe în vederea asigurării protecţiei vieţii şi a bunurilor materiale – INFRAMETEO». Prin acest proiect se va dezvolta sistemul naţional de monitorizare şi avertizare a fenomenelor meteorologice periculoase”, a mai precizat oficialul.